Să discutăm de dragul vorbelor

Sunt Adi şi nu sunt bărbat. Asta tot o repet oricui vrea să intre în cap şi-n pat la mine. Eu sunt un tânăr, băiat. Un reprezentant al sexului tare când sunt digerate senzaţii gâdilătoare. Dar asta e o altă poveste. Pe scurt nu-s bărbat pentru că nu mă joc cu responsabilităţile. E filosofie de zaţ de cafea.
Astăzi vorbim de femei. Mă veţi întreba, Dar cum un nebărbat poa să vază femeia? Poi eu vă răspund că poate. Tre doar să îţi îndrepţi privirea, să îţi pleci inhibiţia şi să faci o analiză a la dexter faţă cu această bizară creatură. În mod pertinent nu procedăm la păreri inventate ci doar cuvinte neatent studiate.
Femeia este purtătoarea feminităţii. Îmi daţi în cap că vă servesc truisme. Ce să fac şi eu dacă m-am eerijat în ospătar al mesenilor neserioşi? Ştiţi ce este feminitatea? Un crac fain care se poartă sub o rochie vaporoasă (fără legături cu navele de asalt ale imperiului romulan). Feminitatea este si atunci cand din ras o dai in plans (in lacrimat sa nu intelegeti boceala) si senzatia produsa este una de induiosare subita. Femeia este cea care poseda acel joie de vivre prin intermediul caruia aluneca deseori in mici tragedii si drame. Ele sunt desigur asumate ca trăiri extatice. Pentru a cominte sacrilegiul suprem zic că acestea sunt echivalente momentelor de dota.:=). Tot o retragere în altceva ( în fine, în cazul dânselor în altcineva). Dar motivaţia e tot uitarea de sine. Sunteţi libere să aruncaţi cu ce vreţi dacă împărtăşiţi aceleaşi credinţe. Feminitatea este puternică până în momentul când se updatează ultima versiune de antivirus şi sistemul îşi revalorifică folderele. Feminitatea este cu certitudine umor şi bună dispoziţie, este bruscă iritare şi de multe ori semn de întrebare pt ceilalţi. E fragilitate după cum bine ştiţi. Dar nu e o fragilitate de bibelou de porţelan. Mai degrabă aş compara-o cu baletul pe gheaţă. E fain pân la sfinţi fără să dăm în gay-isme dar şi când pici te cam doare. Un fel de echilibristică pe sârmă. Joc greu pe care femeile îl practică. Nu e o fragilitate apriori ci una determinată din modul în care se înţelege căutarea. Nu aş zice ca în desene că n-am încredere într-o creatură care sângerează timp de 4, 5 zile şi nu moare. Au contraire, aista te face să te gândeşti că au o relaţie privilegiată cu thanatos. În mod sigur îl seduc şi pe el, un biet înger cu frici ca noi ceilalţi. Apropos de seducţie. Doar o femeie ştie cum te îmbârlige aşa de tare încât să crezi că tu ai sedus-o. Lucrurile nu prea stau aşa. Cum ziceam, ne fac uneori aşa de ridicoli în înfoiala noastră de păuni fercheşuiţi încât zău de bănuim ceva. Îmi puteţi spune că un bărbat ştie să cucerească, femeia capitulând necondiţionat şi devenind aşa de maleabilă de parcă toate cuvintele ar fi lipsite de sens. Se întâmplă se întâmplă. Ştim. Ba chiar cunoaşteam. Dar nu aş zice că e o regulă în care noi reglăm regularea. Sigur ele caută să fie puse în faţa barbatului. Nu putem schimba paradigma. Dar în nemernicia mea, tind să acord femeii mai multe calităţi decât bărbatului. Mai ales pentru că ăştia sunt atât de mulţi şi ele atât de puţine. Normal să ţinem stindardul sus minorităţii selecte:)
Nu în ultimul rând muierea este inteligentă. Dar... repetând eroarea, tot susţin că în jocul dânsei îşi pierde din vedere autoconservarea şi pentru a gusta momente de fericire devine tributară melancoliei eterne. Nu e deloc greşit. E doar o altă perspectivă. Ele când se joacă, sunt detaşate până în clipa în care se lasă furate de joc. Cel puţin aşa bănuiesc je. Femeia nu este o enigmă sau o neînţeleasă.
Nici pe departe nici pe aproape.
Eu am înţeles femeia dar asta nu înseamnă că sunt şi în acord cu dânsa:D

Scriere în călduri

E atât de cald că acu dak ar exista o metoda simplă şi adecvată mi-aş da tăt paru de p mine jos. Mi se sugerează că mai bine m-aş face emo decât să mai scriu la blog. E atât de cald încât aş renunţa acu la atârnătoare (coae, cojones, testicule). Posesorii ştiu prin ce chinuri sisifice trecem la această dată când ceea ce atârnă îngreunează şi adaugă temperaturi în plus la cea existentă deja în straturile superioare ale proaspăt spălate corpuri, acoperite încă de par scurt şi creţ. Cum ar fi dacă am aveam sisteme de răcire ca la calculatoare?? Ştiu că un medic-doctor mi-ar explica cum că, fără cacofonie, corpul omenesc ar poseda aşa ceva. Dar în situaţie de criză. NU de călduri nesimţite. Ce înseamnă să ai un medic pe lângă tine. Mi s-a readus aminte că atunci când e cald, bijuteriile se lasă. Atârnă. Proporţional cu gradele existente. Acu ale mele ar trebui să fie în tălpi, cum zicea bancul. Numa că nu simt nici durere nici apăsare nervoasă că simţurile îmi sunt toropite.
Aş vrea să se inventeze chiloţii cu evantai, ventilator, nu cu freon că ajutăm la dispariţia rasei umane nainte de vreme.
Aş mai vrea să ningă la tălpi. AHa... de jos în sus.
Aş mai vrea.... să fiu în vamă acuu... să nu fie mulţimi neavenite ci doar gacici intelectuale şi cu picioare frumoase şi să beau mojito. Să fie mojito la discreţie şi să fie răcoareeeee.
cam atât.
Sărbători fericite.
M-aş da pe gheţuş în mangalia pe faleză cu punga.
Pârtieeeeeeeeeeeeeee!!!

DOMSVP

Daaa... Loreena... cui nu-i place, cui nu-i sună bini, căraţi-vă spre alte meleaguri. azi nu-s blând cu duhul că e preeeaaa calddd....Soo, un cântecel ce mie imi sună a iarnă.

Licenţă poetică

Dansând, dansând curg apele
Curgând, curgând cad ploile
Căzând, căzând ascult şoaptele
Şoptind, şoptind vin visele
Visând, visând râd fetele
Râzând, râzând fug lunile
Fugind, fugind zbor măştile
Zburând, zburând văd fricile
Văzând, văzând joc şansele
Jucând, jucând las basmele

Prolog

Semnele arătau ceea ce Aedris ştia de la început. Corbii deja urlau a bocet. Nimeni nu i se putea opune, nu acum când era îmbătat de atâta putere. Simţea bucurie atunci când şiroiele de sânge se îmbibau în pământ, nebunia dansului de săbii şi urletele coifurilor frânte. Satul fusese slab apărat, doar câţiva fermieri cu mai mult curaj decât pricepere. Ieşind din pădure plecase cu un gând sumbru, al unei înfruntări uşoare. Acum zâmbea crud, apreciind efortul mişeilor de a-şi amâna moartea. Ce vroiau să demonstreze? Că ştiu jocul tăişului de sabie? Era singur, cum îi cerea rangul de Făuritor. Nu avusese nevoie decât de câteva clipe pentru a trece de întăriturile construite în grabă, jucând aceeaşi piruietă a morţii, cântată de atâtea şi atâtea ori. Săgeţile îl ocoliseră, le ştiuse înainte să fie trase, dorinţa. Moartea naşte moarte... sătenii încă nu aflaseră acest stih. Se împotriveau în van, luptând întru propria pieire. O sabie ruginită spartă în apropierea sa, alta şi apoi alta. Ce mult tânjea după sunetul oţelului călit. Un zumzet al haosului. Ce glorie era într-o rugină? Poate că nu fusese o alegere ideală dar avea nevoie să desfacă viaţa. Şi cel Dintâi făurea Pieirea fără moft, fără orgolii. El trebuia doar să ucidă. Spaimele lor îl înzestrau, îi dădeau putere, urletele deznădăjduite îi compuneau epopeea celui Dintâi dintre aducătorii de moarte. Gânduri răzleţe în timp ce dansa printre morţi.
Clopotele templului încă se mai auzeau când totul tăcuse. Nici plânsul copiilor, nici urletele bărbaţilor, nici tânguiala femeilor... totul tăcuse, doar clopotele leneşe se unduiau încet şoptind primejdie. Îşi şterse sabia de un chip murdar şi se aşeza la poarta templului. Ce imagine dezolantă. Coifuri stricate şi săbii ruginite. Morţi fără să ştie prea bine, unii târându-se prin bălţi de sânge, alţii stringându-şi ultimile blesteme. Casele mici, băgate una într-alta, sărăcăcioase la fel ca şi trupurile pe care le lăsaseră tribut. Ştia prea bine că toţi cei atinşi de întuneric se vor odihni curând. Spre moarte ca şi spre viaţă plecau plângând. Ştia acest tablou cum îşi ştia propriul chip. Nu era nimic nou, nimic care să îl reţină prea mult. Încet se ridică, îşi strânse mantia mai aproape, de parcă focul morţii nu-i alungase frigul din oase.
Doar nişte suflete sărăcăcioase. Ultimul gând înainte să uite.

Golănie aviară

Să vă pup mânuşiţele gagicilor, că pentru sufleţelu vostru vă scriu aceste cuvinte care vă loveşte la diblă. Nu pentru voi ăştia care daţi din cioc şi îmi aruncaţi cu muncii în fasole. Băiiii, ştiu eu ce vă poate pelea ,aşea că nu vă daţi cocoşi. Vorba ăluia, găinari, mama lor, pe ei pe mama lor. Apropos... Mutu e băiat cu papion. Ce vroiaţi să vă dea mură în gură calificative? Lasss băiii, că aşea e frumos, să ne ţină în prize... Ah, şi să nu uit! ROOOMÂNIAAAAA SCOATE MACAROANELE DIN VOIII... BEIII... băeţii cu piţele. să vă spălaţi pe cap cu cultura voastră milenară că rămăse din ea doar topingu'.
Aşa, să revin la cratiţele mele. Domniţelor, prinţeselor, să aveţi parte de momente kodak şi să vă dea băeţii dram de tragedie. Să traiască gigi nepieritorul, dacă ştiţi ce spun, şi ştiţi că sunteţi deştepte şi frumoase şi de aia mă ruşinez eu în preajma voastră că eu sunt vai de capu' meu... mă dau aşea la o parte căci vă respect, din adâncu inimii mele. Zău! poa credeţi că fac mişto, dar vă înşelaţi! Mie îmi place când sunteţi triste cănd sunteţi melancolice că aşea vă iese sensibilităţile şi zău de nu sunt impresionabil uşor. Oricummm voi sunteţi sarea şi piperul bre! Solniţa e la noi şi dacă mai dăm cu condimente, asta e farmecul vieţii de cartier. Cică aci se agaţă, îmi zice unii. Proşti ca mine... ELe dacă vrea ne agaţă, dacă nu, ne dă la siteuri de ălea cu porno. Da' lasă vere. chit că o faci cu dreaptă ridicată, cum face unii, suntem chit aşea. Vorba unuia, că iar zice că fac lesmajestate, ce ele nu face labă? Faceee şi ele... şi face bine. Facem şi noi la ele că aşea e frumos. Ca germanii. Nu ca germanii cu croaţii, ci aşa în general vorbeam. Doar v-aţi prins că sunteţi finuţi. Ce vroiam eu să vă transmit. NU fiţi triste din cauze ci doar din motive. PFffff... ce am spus-o. Ce dracuu meiii... credeaţi că sunt aşea... incult. Ştiu băi şi eu aşea oleacă. NU prea mult. ce-i mult strică. Dar puţin cu puţin se face mult. Şi cu răbdarea treci şi marea. Ce îmi plac vorbele din popor. Ce îmi place de voi. Vă respect sunteţi cele mai bune animale ever. Căci toţi suntem animale. Dar voi sunteţi frumoase.
Ce este femeia? Femeia este o femelă frumoasă. NU vă supăraţi că frumuseţea e rară bre, şi numa' voi o aveţi. Parol!

Staţi aşa ca vreau să vă întreb ceva: dacă fetele are păsărică şi băeţii cocoşel, de ce nu ne înmulţim prin ouă?

Wheel of time

Am avut de atâtea ori status-ul acesta încât pentru cei care ştiu ce îmi poate pielea, va fi un relativ calvar să treacă prin acest post. Cum ne spune cartea, nu există nici începuturi nici sfârşituri, dar exista un Început.
Wheel of time este o poveste ca oricare alta, şi ca orice poveste m-a acaparat şi m-a înghiţit, dându-mi posibilitatea să iau parte ca spectator angajat la un univers absolut fascinant.
Wheel of time s-a construit ca o sintagmă simplă, cel puţin în logica mea, ce acoperă sensul profund al existenţei. Nimic nu este etern, nimic nu este static sau sigur.
Wheel of time îmbracă suişurile şi coborâşurile, the good times and the bad ones. Totul trece, nimic nu rămâne, cum ar zice anticii. Ea este de destinul, fie că îi acceptăm logica sau nu, fie că îmbrăţişăm această paradigmă a prizonieratului sau nu.
Cum ziceam, în primul rând Wheel of time este o poveste. Există mii de motive pentru care se lecturează o carte: de la curiozitate la confirmarea unor idei, de la îmbogăţirea bagajului cultural la obişnuinţă aproape mecanică. Apetitul meu pentru poveste, nu numai pentru această ci pentru orice alt univers, pleacă din intima mea convingere că realitatea nu îmi poate oferi atât de mult cum o pot face paginile unui construct de acest tip. Sunt opinii şi opinii, cum că ar fi uşor să creezi un basm de anvergura asta, că nu există decât un schelete tip peste care sunt adăugate fibre şi muşchi şi organe deja preexistente. Fără nici o îndoială, Wheel of time respectă rigorile unei poveşti cu personaje arhetipale, cu acţiuni şi psihologii facile. I dont give a fuck... Nu citesc pentru a mă forma spiritual, prefer sacra ignoranţă uneori. Citesc pentru a-mi antrena simţurile visului. Nici cultura nu o preţuiesc atât de mult cum fac, naivul de mine, cu imaginaţia. Ţine de psihismul fiecărui, ţine de valorile pe care ni le construim. Şi nu în ultimul rând, ţine de plăcerea desprinderii de real. Nu fac apologia închipuitului, dar să alergi cu eroii, să guşti magia, să îţi permiţi fie şi un moment a te lăsa purtat într-o poveste... merită. Poate e un caz, la fel de simplu, de bovarism sau poate doar este viziunea unei minţi necizelate, nerafinate de subtilităţi. Dar să vezi cu ochii minţii acel univers... merită.

Am terminat cele 11 volume apărute pe la noi, şi acuma recitesc volumul 3, tradus după amar de vreme. Am găsit o plăcere tipic puerilă de a străbate aceleaşi drumuri şi mai mult decât atât, de a cunoaşte chiar şi dilemele eroilor la acest punct. Le ştiu răspunsurile pentru că i-am însoţit până aproape de final, îmi frec mâinile de bucurie că plăcerea închipuirii nu s-a diminuat deloc.
Maniac, neserios sau doar caz irecuperabil. Accept cu rânjetul pe chip orice epitet măgulitor atâta vreme cât voi sunteţi aici şi eu sunt acolo.

Arome de trecut

Aseară am fost izbit în nări de un miros de tei. Am stabilit că ăsta e parfumul Bucureştilor, nu ar trebui să existe un altul. Am stat câteva minunte să mă dumiresc până când am ieşit pe balcon. Foarte interesant momentul. Şi mai fascinant acum este că mirosul pare să se fi diluat, de parcă numai seara se încumetă să intre pe ferestre larg deschise în apartamente prăfuite. Sau poate era regina nopţii? Da, ştiu, queeny, pt cei cărcotaşi dar să mă lovească mirosul ăla în fiecare seara, aşa pe neprăgătite, să mă surprindă în cele mai banale momente, zău că merită. Tot mai prind pulsaţii ale unui tablou trecut, mici momente ce îmi aprind beculeţe ale unor amintiri plăcute. Bă o adiere de vânt de dinaintea furtunii, ba un miros specific al vremii de afară, ba o esenţă de iarbă proaspăt tăiată sau una de "după ploaie". Sunt nişte momente drăguţe prin cretinismul lor simplist, da... poate asta mă carcaterizează uneori, cretinul drăguţ, dar ce să facem dacă avem mirosul fin?
Sigur există mirosuri şi mirosuri, miros de cartofi prăjiţi, de haos şi dezordine prin dulap, mirosuri mai puţin plăcute, sunt şi altele, ştiu şi eu cum ştiţi şi voi. Rămân pentru preţiozitate la cele plăcute. Mirosul de cafea, mirosul de după sex, mirosul de creier ars de prea multă odihnă sau mirosul ameţit al unui fum tras pe balcoane.

Mi se pare

Că ieri nu a fost o zi bună
Că am făcut o greşeală să îmi iau ditamai sandvişul la mine
Că nu a fost o mişcare inteligentă să nu-l termin
Că m-am pierdut în povestioare
Că mi-am adus aminte de mine
Că de acu încolo o să cenzurez limbajul de ghenă
Că lunea este mai mereu o zi dubioasă
Că am jucat slab şi că numa Noi ne bucurăm la o remiză
Că sunt un romantic în sensul că noaptea defulez cel mai mult înainte de vis
Că uneori ludicul se justifică pe sine
Că ajut interesat să-mi justific tarele
Că uneori pierd prea mult timp
Că împrumut doar din defecte
Că îmi sunt cel mai dezinteresat critic
Că nu am un sens şi nici o direcţie
Că îmi place să construiesc castele de nisip taman la malul mării
Că îmi ofer prea puţine răspunsuri

De la o casă la alta

Fuck it. Nimic nu se compară cu statul degeaba în vamă. Mă refer la zi când oamenii ploii (aka corporatiştii) sunt răsfiraţi şi încă se dă o impresie de suportabilitate. Daaa, începu sezonu şi la orice ocazie, fuguţa acasă la mama, la păpică şi stat degeaba. Şi daa, îmi asum titlul de "băieţel al mamii" şi al dracu să fiu dacă nu is şi mândru de cestiunea asta. Lumea deja neavenită dar totuşi venită... pana meaaa... dar imi place pe zi. Plus că nimic nu se compară, cel puţin nu în sistemul de valori trândav al meu, cu statul degeaba şi uitatul ca bou' pe fereastră la mare. Pentru ca da... sunt un răsfăţat... de când au distrus boii pădurea, vaz din pat marea. Dacă ma uit cu atenţie ca is cam chior aşa în general. În particular sunt destul de atent la detalii. Pe seara s-a belit vama, după cum sigur aţi aflat, mulţi intruşi... prea mulţi şi aserţiunea asta e provocată şi de fiţele mele şi de imaginile trecutului cu o altă Vamă şi cu evident alţi oameni. Dar naa... timpul trece, elfu' se plânge, nisipul rămâne acelaşi şi aceeaşi este şi mirifica stare de băut o bere şi plimbat şi admirat poponeţe de domnişoare şi băgat picioarele în apă, fără să îţi aduci aminte dacă cineva şi-a băgat picioarele în tine (la propriu sau la figurat). Artificii în vamă, mirese în vamă, cocalari în vamă, mulţi mulţi bucureşteni în vamă. În vikendul ăsta a fost o vamă fără vamaioţi (excepţiile confirmă regula, după cum ne spune un truism).

Mi-a plăcut în vamă pentru ca îmi place să fiu acasă. Şi dacă ai un apartament plin de intruşi şi îmbulzeală ovină, tot îmi place că na... e acasă. Până la urmă nu te pune nimeni să stai cu mulţimile, poţi alege doar individele ividioase pe tine că eşti acasă:)

DOMSVP

Astăzi ceva mai pentru non-emoleţi.

M 69

Veneam cu metroul cum vin de fiecare dată când plec în orice direcţie. Ştiu, poveştile din metrou nu lipsesc. Sunt la fel de prezente ca vocea spartă ce anunţă închiderea uşilor. Acum două zile am intrat în metrou. Părea o intrare ca oricare alta, cu nimic diferită faţă de atâtea alte explorări subpământene. Trenul, un model bombardier, se anunţă cu un şuierat trist. Aştept cuminte la linia de demarcaţie, linia ce separă granţiele închipuirii de cele ale nebuniei. Călătorii ies grabiţi, se îndreaptă spre cea mai apropiată ieşire, eu mă îndrept din spate, observ un zâmbet, intru. Înăuntru acelaşi tablou pictat de acelaşi maestru al culorilor bucureştene: chipuri gri, mirosuri calde în tente de vişiniu, ochi gălbejiţi şi mers în cadenţe de albastru crud. Mă sprijin cu spatele la uşă, ea parcă simte că ceva e totuşi schimbat, se închide tăcut în spatele meu. Tăcut sunt şi eu. Se face linişte de parcă o piesă de teatru vrea să începe şi cortina amână, sobră cum e de fiecare dată, prima scenă. Am plecat... O tipă de lângă mine începe să plângă uşor, parcă a aducere aminte. Mai multe persoane se ridică ca supuse unei comenezi imperative, vin lângă ea, aproape să o sufoce cu trupurile. Apoi altele, dame pe care nici nu le remarcasem, bărbaţi bine ai contemporaneităţii. Eu mă fac că nimic nu este regizat, mă uit mirat şi cu o idee de surâs înţepenit mai mult a prostie. Singura, uşa din spatele meu îmi şopteşte să fiu atent. Grupul inedit a început deja să geamă. Apoi alţii se ridică pentru a completa şi aşa ciudatul peisaj. Încet hainele sunt date jos, un murmur al plânsului este deja uitat, fata, femeia începutului zâmbeşte ştrengăreşte la mine în timp ce mâini înfometate îi căuta atingerea. Apar ireali, aşa ceva nu se poate întâmpla... Babele se înneacă în propria salivă şi în propriile blesteme în timp ce ineditul grup primeşte alte şi alte trupuri. Au venit şi din spate... Penetrări multiple, din spate fără jenă de nişte ochi ascunşi sub ochelari zgâriaţi. Grupul este acum exatic, periculos prin anvergură şi strigăte de plăcere. Mirosuri de salivă, spermă, sâni strânşi între mâini neîngrijite, sudoare acoperită de murmure şoptite. EI sunt acum pe jos, oamenii se dau din calea lor, fug, copii plâng, tinerii curioşi ca mine râd mânzeşte, fac fotografii, amintiri demne de memorat pe un card luat la sh. EI sunt acum pe scaune, femeile se lasă pătrunse peste tot, în acelaşi timp, în timpul lor, în timp de o bătaie a inimii, se adapă la o un ocean de penisuri erecte, nimic nu îi poate opri: şoapte urlate şi atingeri brutale, juisări furibunde şi simfonie de orgasme, multiple, multicolore, multitasking, multe... prea multe orgasme în acelaşi timp, prea lichide ca trenul să mai meargă nepăsător. Prea multă căldură, pe mine m-a apucat tremuratul, geamurile sunt oarbe, aburite de atâta plăcere. Prea multă plăcere. Se urlă şi se plânge, iar EA, zâmbeşte la fel de nepăsătoare în timp ce alţii o ling, o posedă, pe EA, posedata, hetairă a lui Dionisos, nimfă a desfrâului, gheişă a pântecelor calde. A făcut un pact cu timpul căci şi el pare sedus, s-a oprit a mirare şi curiozitate. Se plânge a extaz. Se bucură a copilărie. Lolite şi seducători, Don Juani şi sâni tatuaţi, trupuri prinse în cele mai neînchipuite poziţii, înşurubate, pătate de atâta carne.

Am ieşit la staţia mea, nu imi amintesc cum, tremur, sunt ud, erect şi oamenii se uită ciudat la mine. Eu le răspund nepăsător la fel de indecent cum mi-a zâmbit EA, la fel de tâmp cum am rămas eu.

Scriitură fără duh

NU sunt in graţiile muzei azi. Verbul imi este tocit şi verva cam dusă. Cu plută spre adâncul Deltei unde se merge să fie chestionaţi morţii. Nu, nu, nu. Nu fac reclamă doar nu prea am inspiraţie şi asta e ceea ce am expirat acum. Apropos, dacă s-ar face un sondaj printre morţi, oare cine ar ieşi la capitală? Sunt în Nefiinţă şi unii care nu ar avea drept de vot? Dar oare cum se aleg mai marii peste Lumea de Apoi? Nişte întrebări legitime care merită o analiză serioasă şi un aparat metodologic riguros construit. Sfântul Petru ar intra în turul doi cu vreun arhanghel? În definitiv nu este decât un slujbaş public care asigura ordinea şi are ca singură menire impunerea "coerciţiei legitime". Puterea deţinătorului de chei. Oare ştie că CDR s-a dus în neant? Probabil că da, din moment ce este unul dintre tartorii aleşi pe sprânceană să dea bine la PR. Eu mi-l închipui un băiet bine. Acum mă gândesc că involuntar, nu în Voluntari, ci în Altă parte sunt pregătiri febrile pentru turul 2. Eu vroiam să scriu despre gândurile din metrou şi am ajuns la gândurile cele înalte. Cele mai Înalte. V-am zis că sunt în apatie. Sunt sub imperiul stelelor acum... E vina la vikend. Am stat şi am belit ochiul (al treilea?) la teveu şi acu iar sunt prezentate "strategii pentru turul doi". Cred că Vanghelie sigur ar fi un drac. Prea negru în cerul gurii. El va prezenta opiniei publice moarte (de plictiseală?) măgăriile făcute de banda aia de derbedei de la primăria Porţilor Raiului, serafimi ce se adună în crâşme să bea la alcooale fine şi să împartă indulgenţe la marii agenţi imobiliari din Elizeu (Cea mai nouă metropolă binecuvântată de Zeus). Îmi veţi spune că Acolo nu există libertate de expresie... Dar ce expresie să fie la un mort? Sună bine ca slogan: Express to Eternity al Redutei Agnostice Iliesciene sau E.T.E.R.A.I.

Ps: Mie imi este frică de Bau Bau dar nu şi de Ham Ham.