Nu am ce să scriu pentru că nu ştiu cine sunt. Aş putea să fiu vreun filosof care nu ştie mai bine decât să îşi ascundă teoria sub un potop de nevroze vesele sau aş putea să fiu vreun artist care să se închine la propriile falsuri. Sau un visător netot. Identitatea nu-mi aparţine şi nici titlul din memento. Un voyeur-ist poate? Am găsit printre rânduri fraze care ar putea aduce aduce roşeala de invidie codurilor pierdute ale agnosticilor medievali. Ciudat cum pare că am uitat totul dar nu şi delăsarea. Poate asta am fost. Cum se spune în limbajul tristeţii la bucurie? Am auzit că se poartă gustul sării în nori de ploaie. Ce-o însemna asta? Multe paradoxuri în exprimare. Poate sunt partea de vorbire care leagă fraza. Neaccentuată. Exista aşa ceva? Cred am inventat mecanismul ce traduce zăpada în apă. Iar apă. Parcă mi-era frică de înălţime. Patomimă senimentală. Şi mimi care îşi urlă neputinţa. Observ că-mi place jocul. Şi picioarele Omului. S-ar zice că mă deplasez în interior.
PS: la aprox 20 de min de la scriere mi-am dat seama că mi-am rătăcit şi identitatea. Fug s-o regăsesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
hai dă-te dracu' de oximoron şi vino să băgăm o ciorbă cu ginseng, poate te refaci :D
bine ca arunci si tu cu muncii in fasole:)
"Identitatea nu-mi aparţine "
hum...cam emo like :)) totusi geniala
Trimiteți un comentariu