Doamne ajută

"Doamne ajută" s-a zis. Oprişean, boc, geaonă, mitrea, nastase, videanu, elena, blaga.
"Doamne ajută" au zis şi ochelariştii care scriu din când în când pe blog.
"Doamne ajută" cred că a zis şi Isărescu după ce a văzut pe cine are prim'ministru.
"Doamne ce ma'am ajutat, hă, hă, hă" sigur a zis Băselu.
"Doamne chiar daca nu cred in tine, ajuta'ma" banuiesc ca si-ar fi soptit iliescu.

"Doamne ajută" cel mai bun slogan al crizei. Un vot pentru criza este unul pentru redemptiune.
Suntem o natie cu frica lui Dumnezeu.
Doamne ajută.

Toamnă iarnă

E frumos afară. E toamnă iarnă, tipic românească. E brand-ul de ţară. Nici prea prea, nici foarte foarte. Un fel de tocăniţă meteorologică. Dar mie îmi place. Nu simţeam nevoia sa mai scriu pe acest ghostish blog, dar până şi umbrele au o voce în criză. Apropos, la anu', nu o sa se mai zică şi la mulţi ani. Anii fac reduceri de personal şi devenim inocenţi ca la începuturi. Stai liniştit dragă, că nu am devenit mistic. Cât despre multele evenimente ce se vor fi petrecut de la acest post până la următorul, în mod cinstit, le voi trata cu indiferenţă. Aseara mi-am dat seama că nu'mi place sa împărtăşesc perioadele proaste decât cu mine. Nu ştiu dacă este masochism, sfioşenie, sau altceva. Cert este că wheel of time, still rulz.

Recyle Bin

Înmormântarea bufonului
(piesă scrisă de un amator cu personaje reale şi dialog imaginat)

Intro
Personaje: Corul Bufonilor
Decor: Cortina se trage, scena este întunecată. Bufonii sunt ca într-o procesiune religioasă. Au costumaţia lor, unul dintre ei are o sfeştanie, se poarta poza bufonului mort. Corul este sobru, serios. În locul crucii, un membru al corului poarta sceptrul „bufonal”.
Corul Bufonilor: Veniţi, veniţi să vă plecaţi urechea la jalea celui dintâi dintre bufoni şi să ascultaţi trista lui poveste aşa cum ne-a lăsat-o prin al său tesament. Nu vă temeţi de răutaţi, prea cinstiţi şi nu vă speriaţi obrazul cu lacrimi. Aflaţi că şi măştile mai cad uneori şi luaţi aminte la slăbiciunea râsului. Plecaţi pleopele şi visaţi cu noi moartea sa.

Actul I
Personaje: Scriitorul, Seniorul Castelului,
Cortegiu funerar în care copiii plâng şi babele râd.
Scriitorul către public (ţinută sobră cu un pahar de băutură în mână): Îl ştiam de atâta amar de vreme. Şi acu doar îmi înnec amarul. Ştiţi voi oare ce clipe minunate am avut? Ba chiar am lucrat împreună la tezele noastre din Universitate. Credeaţi ca a fost doar un biet bufon? Poate un biet înţelept. Şcolit, păcălit şi acu prea devreme uitat. Nu însă cât mai am ambrozia talentului în mâna mea. (zâmbind cu apropos). Nu era totuşi atât de mult precum se credea. Şcolit da, păcălit da. Şi paharul repede se goleşte. Parcă îi seamănă. Şi el vedea partea goală a paharului. Mi-a fost un prieten cam trist, mereu îmi spunea una alta, eu nu îi dădea crezare, mereu îmi şoptea despre tristeţile celorlalţi, ba chiar le cuvânta şi pe ale mele, mereu se acoperea de zâmbete drăceşti. Ciudat cum mereu folosim „mereu” când bufonul a trecut în eternitate. Până când se va goli paharul şi poate atunci vom uita.
Mânuitor iscuist ale cernelurilor, scriitorul zăreşte în spatele cortegiului, seniorul castelului unde bufonul îşi petrecuse ultimele luni. Timid, se apropie de el. Dacă un bufon şi-a găsit locul la curtea sa, de ce un scriitor, mânuitor de stihuri alese nu s-ar găsi acolo?
Scriitorul: Luminaţia ta, ocrotitor al artelor şi patron al spiritului, îmi veţi îngădui câteva clipe? Mai avem pâna să trecem podul şi vă văd prea tăcut. Prietenul nostru, bufonul, mereu alunga liniştea.
Seniorul (încruntat, relativ deranjat de apariţia bruscă a scriitorului): Spuneţi ce aveţi de spus, căci vorbele de duh în astfel de ceasuri nu îşi au rostul.
Scriitorul (puţin alarmat): Luminaţia ta... îmi veţi ierta îndrăzneala. Aşa cum marele Ahile a fost iertat de tatăl glorioasei Troia...
Seniorul: Troia a ars...
Scriitorul: Dar gândiţi-vă cum a renăscut pe malurile Tibrului. O dispariţie întotdeauna antrenează o posibilă, chiar probabilă şi mai nobilă apariţie. Fără nici o concluzie, doar lăsând limbajul să îşi facă cinstita datorie către prea sensibilele Voastre urechi, nu pot decât să constat cu amărăciune golul din curte. Hăul din noi poate fi acoperit doar de frumuseţea cuvintelor. Nu vă uitaţi aşa neîncrezător, vă conjur! Ştiţi la fel de bine ca şi mine că al nostru comun priten, ba chiar frate prea devreme adormit cu surâsul pe buze, a fost Doar Troia. Slăvite! Vă implor. Lasaţi cetăţile apărate de zei şi îndreptaţi-vă privirea spre Imperiu. Ştiu că gustaţi din înţelepciunea clasicilor precum o gust şi eu.
Seniorul: Daaaa... întotdeauna am crezut în ştiinţa celor vechi. Păcat doar că prea puţin s-a păstrat, prea puţini au cunoscut.
Scriitorul: Mărite, şi eu am cugetat la această delicată problemă. Cum să atingem sacrosantele scrieri. Dacă aţi ştii parfumul vechi al cărţii. Ce miros. Ce buchet!
Seniorul, zâmbind. Vorbeşti într-un fel ales domnul meu. Poate că nu este o coincidenţă că ne-am întâlnit în aceste clipe dureroase.
Scriitorul: Umbrele întotdeauna anunţă prezenţa discretă a luminii, Slăvite. Luaţi-mă în găzduire. Nu cer decât un acoperiş şi ceva de-ale gurii. Nu mult. Multul ca şi puţinul nu apar decât în lipsa paharului. Mă veţi înţelge că nu pot să fiu mai coerent. Sunt încă apăsat de aceeată prea groaznică veste. Închin această ultimă sorbitură de ambrozie clasicilor, Mărite! A luminatei voastre minţi, a minţilor de pe urmă, a mincinoşilor voioşi şi bufonilor mucoşi. (Tuşind discret): Când pot trece al vostru prag? Nu aş vrea să devin necuviincios dar punga mi-e goală şi vorba mi-e plină.
Actul II
Personaje: Tânărul prelat, Curtezana
Aceeaşi procesiune. Copiii au părăsit coretegiul, babele au rămas. În plus, ajunşi în piaţa oraşului, preotul oficiază o scurtă slujbă. Lumea este atentă, se aud murmure şi râs înfundat.
Prelatul: Vă rog linişte! Vă rog! Puţină decenţă.
Voci din cortegiu: Iertare Sfinte. Am crezut că îngropăm un Nebun!
Curtezana (cipindu-l discret de fund): Ai venit şi tu la slujba sfinţilor? Credeam că mă aştepţi pe la han.
Prelatul (roşind uşor dar cu îndrăzneală în glas): O tu pact carnal. Cât vei mai trebui consumat pentru a mă izbăvi? Ce suplicii ale trupului mai trebuie oare să îndur pentru a mă curăţa la Judecată? Tu ştii că fac toate aceste netrebănicii, ba chiar şi unele samavolnicii doar ca tu, Magdalenă a mea, să fii cu mine când ceasul îţi va anunţa trecerea. Cel păcătos va gusta fructele raiului căci el este instrumentul Duhului.
Curtezana, uşor mirată: Ce tot îndrugi acolo? Am crezut că îţi face plăcere să mă pupi acolo jos. Îmi amintesc că tu mi-ai cerut chiar să-mi speli dosul. Nu vreau să-ţi reamintesc cu ce. Îmi dezmierzi auzul cu numele sfintei Păcătoase dar nici cu părul nu ţi-am curăţat tălpile căci erai prea ocupat să îţi înfigi degetele în el când mă luai prin spate. E adevărat că mi-ai admirat chipul dar asta nu te-a impiedicat să mă pălmuieşti ba chiar atunci când mi-ai pus cerut să îţi satisfac toate poftele cărnii. Scopul scuză mijloacele sau îţi surâde doar mijlocelul meu? Hai, hai nu mai arunca priviri pierdute. Doar ştii ce vrei de la mine. Ai ştiut de când tu mi te-ai confesat, în loc să imi asculţi mie păcatele mi-ai ascultat forma sânilor şi mi-ai tăcut buzele cu ale tale. Îngropăm un nebun şi un nebun vrea să mă izbăvească. Dar nu te teme, îmi face plăcere să-ţi urmez tainele. Îţi port şi crucea dacă mi-o ceri căci sunt fecioara păcatelor tale.
Prelatul: Taci femeie! Şi în şoaptă este păcat să îţi dai glas poftelor. (uşor trist): Ţi-am spus că bufonul îmi ştia pieirea. Cui să se spovedească un păcătos ca mine dacă nu unui nebun ca el? Erau momente când părea că râde de mine ca şi cum totul avea un sens în cugetul său. Îmi spunea că ăsta e rostul lumii: sfinţii să asculte sfaturile nebunilor şi nebunii să fie proclamaţi sfinţi. Avea cumva dreptate... cine aşteapta venirea Judecăţii riscă să uite trecerea vieţii.
Curtezana: Acum te comporţi de parcă tu ai fi cel cu veşmintele caraghioase.
Prelatul: Şi nu este aşa? Ce poate să fie mai absurd decât un om al Bisericii mergând în haine brodate cu aur? Nu mă asculta, vorbeşte doar nepăsarea. Mi-a murit conştiinţa dar mi-a rămas uitarea... (zâmbind către ea): Mi-a spus chiar că ai încercat şi pe el să-l prinzi în pofte.
Curtezana: Nu neg, am vut să-l seduc. Părea singur şi ştii doar că mă dau în vânt după cei pierduţi. Am început prin a ne săruta şi am sfârşit prin a râde de noi. Un nebun şi o curvă nu ar naşte decât sfinţi şi regine. Mi-a zis că nu doreşte să spargă cutumele lumii şi să facă din cei puţini mulţi şi din cei aleşi – nemernici. Poate că fac cu tine ce n-am cutezat cu el. Nu m-am gândit până acum la acel sărut. Mi-au rămăs zâmbetele dar uitasem gustul său. (brusc întristată): Să mergem. Aici miroase doar a moarte acum.
Prelatul: Nu putem încă. Îi suntem datori cu un ultim drum. Trebuie să aşteptăm până când slujba se termină, până când este pus în groapă, până când zâmbetul îi dispare, până când lumea îşi vină în simţiri. Nu mai este mult până la criptă. Vom rămâne.
Curtezana, fluierând mirată. Heii, pleacă cu onoruri. Criptă... Acum am văzut şi pe măritul nostru senior. Nu ştiam că au fost apropiaţi. Venise recent în castel. Mă întreb ce poveşti i-a strecurat şi lui. Un minicinos viclean, bufonul nostru dar nu a reuşit să păcălească moartea. Păcat. Am crezut mereu că a fost un fricos neatent dar cum să te impiedici şi să mori? Asta chiar e o nebunie.
Prelatul: Aşa au spus că s-a întâmplat?

Rahat cu perje

Aş vrea să mai scriu dracu ceva să am mai bogată productivitate bloghică. Dar oricât m-aş screme nu iese nimic aşa că nu o să scriu nimic pentru a păstra cadenţa. Postul ăsta e ca o 10-a bere când nu mai poţi să bei dar o faci pentru că e păcat s-o laşi plină. Aşa ca împlinesc şi eu jucăria asta, cam neamuzantă în ultima perioadă. Aş putea scrie despre lucruri mari dar nu-s spălat pe cap sau despre lucruri banale dar am unghiile roase. Olimpiada chiştocurilor la aruncarea scrumului pe balcon. La teveu se aruncă cu ciocanul, eu arunc cu cacofonii, alţii aruncă cu cuvinte puţine şi seci. Să vă mut într-un alt spaţiu şi timp. Unul prielnic lobotomiilor artistice şi şuturilor în fund. Noi să fim sănătoşi.

Same my name biatchhhh

http://www.comingsoon.net/news/movienews.php?id=47959

Pt a, zaza, maza, kiki riki, miki, pata, coco...
Bine ca sunt eu intelectual care sunt eu intelectual si bine ca iese FILMUUUUUUUUUU!!!!!

Laudatio

Am descoperit-o pe Mimi si Mimi e un personaj fabulos. Ca orice personaj fabulos are fani, lautari si sirene vorbitoare. Mimi e fiinta delicata, verde si subtila. Ca orice stea are forta gravitationala si atrage spre sine corupuri ceresti de o mai mica anvergura. Respectiva Mimi munceste mult si foarte bine face, cred in domeniul dansei de activism sau activitate. Sigur, printre admiratori ma numar si eu. Cam vocal si cam enervant in serenade. Dar cum e Mimi, asa e si elful. Lui Mimi i-ar sta mai bine probabil prin Parisul anilor 20 dar din fericire ea se gaseste prin secolul 21, aruncata la hazardul vremilor. Ca oricarui personaj, si ei ii plac alte personaje. Croiala acestora trebuie sa fie interesanta. O creatura fantastica sau o imagine draguta, o vorba pretioasa sau o memorabila zicere.
Mimi apartine altora vremi si altor cercuri dar fara indoiala, elful a fost onorat de prezenta indirecta a dansei, prin prietena sa vivi.

Timpul trecut

adriana: o tabara din clasa a 10-a
andreea: 17 trandafiri
anda: zgaraieturi in camera parintilor
miruna: un 14 februarie la del mar
alexandra: o plaja din Mangalia
lavinia: o dupa amiaza in camera mea
alina: o potcoava sa imi tina norocul
oana: un drum la cluj
irina: un sarut in ploaie la universitate
andrada: o saltea de plaja
anca: un dig cu luna
marga: o orhidee
valeria: un par spalat
adina: o limba rosie

Somnifere

De câteva zile adormea greu. Nu era ceva nou, ştia că fără să-şi obosească ochii, somnul vine târziu. Poate pentru că vorbea atât de puţin în timpul zilei, deseori apatic şi enervant, noaptea când se trântea în pat o sumedenie de gânduri aiurea îl loveau, depărtându-i ploapele. De cele mai multe ori se gândea la sine. Egoismul sau pur şi simplu nevoia de aş da bombee în craniu îl purtau pe o sinusoidală alertă. "De ce-ul" lua mult mai des onorurile. Supărat pe un sine cam amorţit nu-şi putea linişti tăcerile decât dacă înşiruia aceleaşi şi aceleaşi dileme. Deveniseră o mantră monotonă, fără să îl deranjeze, asemenea unui dereglat mintal ce trebuie să aprindă şi să stingă lumina de 5 ori când intră în cameră, care trebuie să repete aceeleaşi fraze, producând un complex de ticuri pentru liniştea sa. Îşi servea vorbe şoptite, gânduri înlocuitoare de faptă şi acţiune. Ştia ca sunt mult mai uşor de manevrat, de potolit. În plus nu avea voinţă. Şi în minus avea cazurile celorlalţi, vorbele lor, mărturie pentru propriile metafore uşuratice. Un naufragiat pe o mare roz-uitucă nu îşi dorea decât schimbarea miraculoasă a existenţei. Sigur ştia prea bine vorbele celorlalţi, putinţa lor accentuată de neputinţa sa dar se încăpăţâna să reglementeze lumea ca blazare şi absenţă. Parcă vroia să încerce tâmpeniile de zen cretionid, "universul conspiră în favoarea ta dacă vrei un lucru" dar pe invers. Dacă nu-ţi propui nimic, ce se întâmplă cu universul? Te uită şi el? Lumea Non-A. În timp ce unii se băteau cu micile apropuri ale existenţei, el îşi dădea seama că există prin apropouri. Nu un om sfârşit, nici măcar uitat. Dar care intervine într-o discuţie la nota de subsol. "Apropos de chestia asta, A nu a confirmat nici aici". Nici măcar nu-şi putea aroga privilegiul prostiei. Chiar dacă noaptea în propriul maraton se chestiona asupra subiectului. Nu-şi putea explica dacă singurătatea îi generase briza panseurilor nesărate sau încăpăţânarea se transformase pe drum în dezinteres. Din când în când se entuziasma. Dar privilegiul entuziasmului constă în dispariţia sa bruscă. În acel context, el se retrăgea în poveştile altora, scrise pe gustul său şi fără patetismele proprii subiectivismului. Iar atunci când etuziasma pe alţii, avea cumva grija să-şi taie craca pentru a nu rămâne spânzurat de iluzia unui surâs continuu. Sigur, asta o conştientiza de abia după. Un nefericit, privit de la depărtare. Din apropiere doar un ins cam enervant. Nu suporta criticile, din cauza asta nu reuşea să adoarmă uşor. El era singurul în măsură să se faulteze. Îndemnurile unor stahanovişti nesuficienţi îl lăsau cam indiferent. În cel mai bun caz, îl iritau. Nu de asta avea nevoie dar ei păreau că nu sesizează. De ajuns să amintim că el ofta mai des pentru trecut decât ar fi fost cazul s-o facă. Ca orice daltonist al eu-rilor se plăcea mai mult ca personaj. Ar fi vrut să reproşeze lui x orgoliul şi trufia lui Y. Ar fi vrut să le mulţumească pentru un gest sau chiar o intenţie dar A ca orice naufragiat care se scufundă uşor, prefera să plutească ridicol de încet fără să agite gratuit firescul. Uşor uşor, luat de propriile fabulaţii şi plimbat prin acelaşi carusel de pe pernă, reuşeşte să adoarmă.

Emo

Acu ceva vreme

Era iarnă.

Nu mă stresam. Mă gândeam la fel de puţin la ceilalţi. La fel de prost la mine. Era zăpadă. Frig. Pustiu că oamenii stăteau ca şoricarii în casă să nu îi sufle vântul. Nu scriam, nu aveam blog. Şi atunci mi se dădea cu viaţa în cap. Inhalam muşetei. Mă plimbam mai mult pe jos. Mai puţin blazat. La fel de naiv. La fel de exuberant. Mai puţin răutăcios.

Vreau să vină iarnă!

A new life

Cam asta ar fi:)

No comment

Poezie

Vâjâind voios pe la amurgul pleoapelor
I-am descoperit candoarea
Fluierand a pagubă soaptelor
I-am văzut culoarea
Cutreierând întinderea curcubeelor
I-am simţit mirosul
Aruncându-mă în ea
Mi-am regăsit folosul.

DOMSVP

Ştiţi ceva? Ia mai terminaţi cu mesajele ăstea depresurizante. Şi melodiile post-emolesciene. Uite ceva la care eram foarte buni, noi cei din mangalia, când vama ne aparţinea. Nici emoleţi nici d&b nici rasta people nici skateo-pustimea. Just za four of us:))

Nu am subiect sau "ce fac omul si maimutza, face si elful"

De ce am făcut Şi eu blogu:
1. că mi-a dat un titlu bun marius şi ştiu că se infoaie în pene când i se recunoaşte unicitatea
2. că merg la psy fără să mai dau şi banu
3. mai multe motive să ma învârt în mega scaunul de leneş pe care l-am achiziţionat
4. că oricum scriu mai bine ca alţi blogări. chiar şi mai funny
5. că dacă a putut marius de ce nu aş putea şi eu
6. că e mai uşor să stai jenat când eşti într-un grup de jenaţi
7. sau dacă preferaţi să creezi mobilizând energiile altora
8. că e o jucărie nouă
9. că mă dau mare ce genial sunt uneori
10.că râd de alţi care nu ştiu să râde de ei
11.că imi place exhibiţionismul în toate manifestările sale
12.că prin blog văz craci faini
13.scriituri reuşite
14.şi e mai trendy ca hi5-ul

Despre fata nou venită în clasă

Azi doamna învăţătoare ne-a prezentat-o pe fata cea nouă. Eu nu am văzut-o când a intrat cu ghizdanul în spate că eram în ultimele bănci aruncând cu avioane în Diana. Doar ştiţi şi voi. Cum să-i zic fetei că o plac dak nu o necăjesc? Pe fata cea nouă am auzit că-o cheamă IRENE. Sunt puţin mirat. Un nume cam deosebit. Nu Irina... Nuuu... Irene. Cu e. Ascuţit? Parcă aşa ne-a zis la ora de franceză. Că se aude e-ul doar dacă e ascuţit. Ea pare să nu fie totuşi ascuţită. Ba din contră. Observ nişte forme ce nu au nimic din ascuţime ci doar rotunjimi. Frumoase rotunjimi aş spune. Faţa de colegele mele care nu prea au... pot spune că sunt chiar binevenite într-o clasă plată. Ba chiar unele fete tot şoşotesc că Irene ar avea nişte desene pe ea. Cum aşa?,întreb eu. Cred că sunt făcute cu pixul, îmi răspunde bosumflată Diana. Când au aruncat cu apă în ea, căci doar ăsta e modul în care ne declarăm admiraţia noi băieţii, nu s-au luat. O fi vreun pix din ăla profesionist că nu se mai şterge după ce ai scris cu el, zic eu rânjind. Sunt doar geloase că nu mai aruncă nimeni în ele cu avioane. Ce să mai vorbesc de stropit cu apă... Irene are un zâmbet înţelept de parcă ar fi văzut tot ce era de văzut. Parcă le-ar ştii pe toate. Dar eu cred că nu e sigură de nimic. Poate asta o însemna să le ştii pe toate. Nu s-ar zice că îi este frică să iasă la tablă să rezolve problema. Nu pot să cred că nu ştie s-o facă. E simplă. 1+1=... ? Poate zice că e prea simplă şi nu vrea să lasă impresia că are veleităţi cu simplul? Ăsta e un cuvânt pe care l-am auzit recent la doamna învăţătoare şi care spun eu că are noimă. Şi sună şi aşa... mai pentru fete cu zâmbetul trist. Şi totuşi când doamna învăţătoare insistă să iasă în faţa clasei, Irene mai are puţin şi plânge. Cred că o să-i scriu pe un bileţel că 1+1 face întotdeauna 1. Cu asta sigur o s-o impresionez.

Azi mi-am uitat memoria

Nu am ce să scriu pentru că nu ştiu cine sunt. Aş putea să fiu vreun filosof care nu ştie mai bine decât să îşi ascundă teoria sub un potop de nevroze vesele sau aş putea să fiu vreun artist care să se închine la propriile falsuri. Sau un visător netot. Identitatea nu-mi aparţine şi nici titlul din memento. Un voyeur-ist poate? Am găsit printre rânduri fraze care ar putea aduce aduce roşeala de invidie codurilor pierdute ale agnosticilor medievali. Ciudat cum pare că am uitat totul dar nu şi delăsarea. Poate asta am fost. Cum se spune în limbajul tristeţii la bucurie? Am auzit că se poartă gustul sării în nori de ploaie. Ce-o însemna asta? Multe paradoxuri în exprimare. Poate sunt partea de vorbire care leagă fraza. Neaccentuată. Exista aşa ceva? Cred am inventat mecanismul ce traduce zăpada în apă. Iar apă. Parcă mi-era frică de înălţime. Patomimă senimentală. Şi mimi care îşi urlă neputinţa. Observ că-mi place jocul. Şi picioarele Omului. S-ar zice că mă deplasez în interior.

PS: la aprox 20 de min de la scriere mi-am dat seama că mi-am rătăcit şi identitatea. Fug s-o regăsesc.

DOMSVP

Clipu era refuzat, dragon ball se vede cam nasol aşa ca trebe să vă delectaţi cu ff7.

Îndoiala perpetuă a numitului elf

Da nu am mai scris. Strânsul cerc nu a sesizat nimic în instanţa figurilor geometrice şi capul meu pătrat nu a dorit să se acopere de cuvinte neînţelese. Nici simţămintele nu au fost cine ştie ce puse la încercare. După cum naratorul a înţeles urmează o curbă descendentă în panoplia psiho-motrică a imaginilor din statul-mers. Mai nimic nu s-a întâmplat în ultima lună. Mai nimic bun cum ar veni. Ceva ceva s-a întâmplat. S-a întâmplat cu un şugubeţ "a fost odată ca niciodată". Dar în rest, mai nimic nu s-a întâmplat. A fost o perioadă cuprinsă între neologisme şi arhaisme, regionalisme şi sfinţisme. Sigur unii o să imi spună că scriu ca alţii şi alţii o să imi vorbească doar din ei de parcă cineva s-ar simţi izolat în comunicare searbădă.
Nu ştiu cum să vă scriu despre mai nimic dar promit că o să încerc.

Yep, they`ve done it again

Eu mi-am găsit ce să fac pân la 30 de ani.
Voi?:)

Să discutăm de dragul vorbelor

Sunt Adi şi nu sunt bărbat. Asta tot o repet oricui vrea să intre în cap şi-n pat la mine. Eu sunt un tânăr, băiat. Un reprezentant al sexului tare când sunt digerate senzaţii gâdilătoare. Dar asta e o altă poveste. Pe scurt nu-s bărbat pentru că nu mă joc cu responsabilităţile. E filosofie de zaţ de cafea.
Astăzi vorbim de femei. Mă veţi întreba, Dar cum un nebărbat poa să vază femeia? Poi eu vă răspund că poate. Tre doar să îţi îndrepţi privirea, să îţi pleci inhibiţia şi să faci o analiză a la dexter faţă cu această bizară creatură. În mod pertinent nu procedăm la păreri inventate ci doar cuvinte neatent studiate.
Femeia este purtătoarea feminităţii. Îmi daţi în cap că vă servesc truisme. Ce să fac şi eu dacă m-am eerijat în ospătar al mesenilor neserioşi? Ştiţi ce este feminitatea? Un crac fain care se poartă sub o rochie vaporoasă (fără legături cu navele de asalt ale imperiului romulan). Feminitatea este si atunci cand din ras o dai in plans (in lacrimat sa nu intelegeti boceala) si senzatia produsa este una de induiosare subita. Femeia este cea care poseda acel joie de vivre prin intermediul caruia aluneca deseori in mici tragedii si drame. Ele sunt desigur asumate ca trăiri extatice. Pentru a cominte sacrilegiul suprem zic că acestea sunt echivalente momentelor de dota.:=). Tot o retragere în altceva ( în fine, în cazul dânselor în altcineva). Dar motivaţia e tot uitarea de sine. Sunteţi libere să aruncaţi cu ce vreţi dacă împărtăşiţi aceleaşi credinţe. Feminitatea este puternică până în momentul când se updatează ultima versiune de antivirus şi sistemul îşi revalorifică folderele. Feminitatea este cu certitudine umor şi bună dispoziţie, este bruscă iritare şi de multe ori semn de întrebare pt ceilalţi. E fragilitate după cum bine ştiţi. Dar nu e o fragilitate de bibelou de porţelan. Mai degrabă aş compara-o cu baletul pe gheaţă. E fain pân la sfinţi fără să dăm în gay-isme dar şi când pici te cam doare. Un fel de echilibristică pe sârmă. Joc greu pe care femeile îl practică. Nu e o fragilitate apriori ci una determinată din modul în care se înţelege căutarea. Nu aş zice ca în desene că n-am încredere într-o creatură care sângerează timp de 4, 5 zile şi nu moare. Au contraire, aista te face să te gândeşti că au o relaţie privilegiată cu thanatos. În mod sigur îl seduc şi pe el, un biet înger cu frici ca noi ceilalţi. Apropos de seducţie. Doar o femeie ştie cum te îmbârlige aşa de tare încât să crezi că tu ai sedus-o. Lucrurile nu prea stau aşa. Cum ziceam, ne fac uneori aşa de ridicoli în înfoiala noastră de păuni fercheşuiţi încât zău de bănuim ceva. Îmi puteţi spune că un bărbat ştie să cucerească, femeia capitulând necondiţionat şi devenind aşa de maleabilă de parcă toate cuvintele ar fi lipsite de sens. Se întâmplă se întâmplă. Ştim. Ba chiar cunoaşteam. Dar nu aş zice că e o regulă în care noi reglăm regularea. Sigur ele caută să fie puse în faţa barbatului. Nu putem schimba paradigma. Dar în nemernicia mea, tind să acord femeii mai multe calităţi decât bărbatului. Mai ales pentru că ăştia sunt atât de mulţi şi ele atât de puţine. Normal să ţinem stindardul sus minorităţii selecte:)
Nu în ultimul rând muierea este inteligentă. Dar... repetând eroarea, tot susţin că în jocul dânsei îşi pierde din vedere autoconservarea şi pentru a gusta momente de fericire devine tributară melancoliei eterne. Nu e deloc greşit. E doar o altă perspectivă. Ele când se joacă, sunt detaşate până în clipa în care se lasă furate de joc. Cel puţin aşa bănuiesc je. Femeia nu este o enigmă sau o neînţeleasă.
Nici pe departe nici pe aproape.
Eu am înţeles femeia dar asta nu înseamnă că sunt şi în acord cu dânsa:D

Scriere în călduri

E atât de cald că acu dak ar exista o metoda simplă şi adecvată mi-aş da tăt paru de p mine jos. Mi se sugerează că mai bine m-aş face emo decât să mai scriu la blog. E atât de cald încât aş renunţa acu la atârnătoare (coae, cojones, testicule). Posesorii ştiu prin ce chinuri sisifice trecem la această dată când ceea ce atârnă îngreunează şi adaugă temperaturi în plus la cea existentă deja în straturile superioare ale proaspăt spălate corpuri, acoperite încă de par scurt şi creţ. Cum ar fi dacă am aveam sisteme de răcire ca la calculatoare?? Ştiu că un medic-doctor mi-ar explica cum că, fără cacofonie, corpul omenesc ar poseda aşa ceva. Dar în situaţie de criză. NU de călduri nesimţite. Ce înseamnă să ai un medic pe lângă tine. Mi s-a readus aminte că atunci când e cald, bijuteriile se lasă. Atârnă. Proporţional cu gradele existente. Acu ale mele ar trebui să fie în tălpi, cum zicea bancul. Numa că nu simt nici durere nici apăsare nervoasă că simţurile îmi sunt toropite.
Aş vrea să se inventeze chiloţii cu evantai, ventilator, nu cu freon că ajutăm la dispariţia rasei umane nainte de vreme.
Aş mai vrea să ningă la tălpi. AHa... de jos în sus.
Aş mai vrea.... să fiu în vamă acuu... să nu fie mulţimi neavenite ci doar gacici intelectuale şi cu picioare frumoase şi să beau mojito. Să fie mojito la discreţie şi să fie răcoareeeee.
cam atât.
Sărbători fericite.
M-aş da pe gheţuş în mangalia pe faleză cu punga.
Pârtieeeeeeeeeeeeeee!!!

DOMSVP

Daaa... Loreena... cui nu-i place, cui nu-i sună bini, căraţi-vă spre alte meleaguri. azi nu-s blând cu duhul că e preeeaaa calddd....Soo, un cântecel ce mie imi sună a iarnă.

Licenţă poetică

Dansând, dansând curg apele
Curgând, curgând cad ploile
Căzând, căzând ascult şoaptele
Şoptind, şoptind vin visele
Visând, visând râd fetele
Râzând, râzând fug lunile
Fugind, fugind zbor măştile
Zburând, zburând văd fricile
Văzând, văzând joc şansele
Jucând, jucând las basmele

Prolog

Semnele arătau ceea ce Aedris ştia de la început. Corbii deja urlau a bocet. Nimeni nu i se putea opune, nu acum când era îmbătat de atâta putere. Simţea bucurie atunci când şiroiele de sânge se îmbibau în pământ, nebunia dansului de săbii şi urletele coifurilor frânte. Satul fusese slab apărat, doar câţiva fermieri cu mai mult curaj decât pricepere. Ieşind din pădure plecase cu un gând sumbru, al unei înfruntări uşoare. Acum zâmbea crud, apreciind efortul mişeilor de a-şi amâna moartea. Ce vroiau să demonstreze? Că ştiu jocul tăişului de sabie? Era singur, cum îi cerea rangul de Făuritor. Nu avusese nevoie decât de câteva clipe pentru a trece de întăriturile construite în grabă, jucând aceeaşi piruietă a morţii, cântată de atâtea şi atâtea ori. Săgeţile îl ocoliseră, le ştiuse înainte să fie trase, dorinţa. Moartea naşte moarte... sătenii încă nu aflaseră acest stih. Se împotriveau în van, luptând întru propria pieire. O sabie ruginită spartă în apropierea sa, alta şi apoi alta. Ce mult tânjea după sunetul oţelului călit. Un zumzet al haosului. Ce glorie era într-o rugină? Poate că nu fusese o alegere ideală dar avea nevoie să desfacă viaţa. Şi cel Dintâi făurea Pieirea fără moft, fără orgolii. El trebuia doar să ucidă. Spaimele lor îl înzestrau, îi dădeau putere, urletele deznădăjduite îi compuneau epopeea celui Dintâi dintre aducătorii de moarte. Gânduri răzleţe în timp ce dansa printre morţi.
Clopotele templului încă se mai auzeau când totul tăcuse. Nici plânsul copiilor, nici urletele bărbaţilor, nici tânguiala femeilor... totul tăcuse, doar clopotele leneşe se unduiau încet şoptind primejdie. Îşi şterse sabia de un chip murdar şi se aşeza la poarta templului. Ce imagine dezolantă. Coifuri stricate şi săbii ruginite. Morţi fără să ştie prea bine, unii târându-se prin bălţi de sânge, alţii stringându-şi ultimile blesteme. Casele mici, băgate una într-alta, sărăcăcioase la fel ca şi trupurile pe care le lăsaseră tribut. Ştia prea bine că toţi cei atinşi de întuneric se vor odihni curând. Spre moarte ca şi spre viaţă plecau plângând. Ştia acest tablou cum îşi ştia propriul chip. Nu era nimic nou, nimic care să îl reţină prea mult. Încet se ridică, îşi strânse mantia mai aproape, de parcă focul morţii nu-i alungase frigul din oase.
Doar nişte suflete sărăcăcioase. Ultimul gând înainte să uite.

Golănie aviară

Să vă pup mânuşiţele gagicilor, că pentru sufleţelu vostru vă scriu aceste cuvinte care vă loveşte la diblă. Nu pentru voi ăştia care daţi din cioc şi îmi aruncaţi cu muncii în fasole. Băiiii, ştiu eu ce vă poate pelea ,aşea că nu vă daţi cocoşi. Vorba ăluia, găinari, mama lor, pe ei pe mama lor. Apropos... Mutu e băiat cu papion. Ce vroiaţi să vă dea mură în gură calificative? Lasss băiii, că aşea e frumos, să ne ţină în prize... Ah, şi să nu uit! ROOOMÂNIAAAAA SCOATE MACAROANELE DIN VOIII... BEIII... băeţii cu piţele. să vă spălaţi pe cap cu cultura voastră milenară că rămăse din ea doar topingu'.
Aşa, să revin la cratiţele mele. Domniţelor, prinţeselor, să aveţi parte de momente kodak şi să vă dea băeţii dram de tragedie. Să traiască gigi nepieritorul, dacă ştiţi ce spun, şi ştiţi că sunteţi deştepte şi frumoase şi de aia mă ruşinez eu în preajma voastră că eu sunt vai de capu' meu... mă dau aşea la o parte căci vă respect, din adâncu inimii mele. Zău! poa credeţi că fac mişto, dar vă înşelaţi! Mie îmi place când sunteţi triste cănd sunteţi melancolice că aşea vă iese sensibilităţile şi zău de nu sunt impresionabil uşor. Oricummm voi sunteţi sarea şi piperul bre! Solniţa e la noi şi dacă mai dăm cu condimente, asta e farmecul vieţii de cartier. Cică aci se agaţă, îmi zice unii. Proşti ca mine... ELe dacă vrea ne agaţă, dacă nu, ne dă la siteuri de ălea cu porno. Da' lasă vere. chit că o faci cu dreaptă ridicată, cum face unii, suntem chit aşea. Vorba unuia, că iar zice că fac lesmajestate, ce ele nu face labă? Faceee şi ele... şi face bine. Facem şi noi la ele că aşea e frumos. Ca germanii. Nu ca germanii cu croaţii, ci aşa în general vorbeam. Doar v-aţi prins că sunteţi finuţi. Ce vroiam eu să vă transmit. NU fiţi triste din cauze ci doar din motive. PFffff... ce am spus-o. Ce dracuu meiii... credeaţi că sunt aşea... incult. Ştiu băi şi eu aşea oleacă. NU prea mult. ce-i mult strică. Dar puţin cu puţin se face mult. Şi cu răbdarea treci şi marea. Ce îmi plac vorbele din popor. Ce îmi place de voi. Vă respect sunteţi cele mai bune animale ever. Căci toţi suntem animale. Dar voi sunteţi frumoase.
Ce este femeia? Femeia este o femelă frumoasă. NU vă supăraţi că frumuseţea e rară bre, şi numa' voi o aveţi. Parol!

Staţi aşa ca vreau să vă întreb ceva: dacă fetele are păsărică şi băeţii cocoşel, de ce nu ne înmulţim prin ouă?

Wheel of time

Am avut de atâtea ori status-ul acesta încât pentru cei care ştiu ce îmi poate pielea, va fi un relativ calvar să treacă prin acest post. Cum ne spune cartea, nu există nici începuturi nici sfârşituri, dar exista un Început.
Wheel of time este o poveste ca oricare alta, şi ca orice poveste m-a acaparat şi m-a înghiţit, dându-mi posibilitatea să iau parte ca spectator angajat la un univers absolut fascinant.
Wheel of time s-a construit ca o sintagmă simplă, cel puţin în logica mea, ce acoperă sensul profund al existenţei. Nimic nu este etern, nimic nu este static sau sigur.
Wheel of time îmbracă suişurile şi coborâşurile, the good times and the bad ones. Totul trece, nimic nu rămâne, cum ar zice anticii. Ea este de destinul, fie că îi acceptăm logica sau nu, fie că îmbrăţişăm această paradigmă a prizonieratului sau nu.
Cum ziceam, în primul rând Wheel of time este o poveste. Există mii de motive pentru care se lecturează o carte: de la curiozitate la confirmarea unor idei, de la îmbogăţirea bagajului cultural la obişnuinţă aproape mecanică. Apetitul meu pentru poveste, nu numai pentru această ci pentru orice alt univers, pleacă din intima mea convingere că realitatea nu îmi poate oferi atât de mult cum o pot face paginile unui construct de acest tip. Sunt opinii şi opinii, cum că ar fi uşor să creezi un basm de anvergura asta, că nu există decât un schelete tip peste care sunt adăugate fibre şi muşchi şi organe deja preexistente. Fără nici o îndoială, Wheel of time respectă rigorile unei poveşti cu personaje arhetipale, cu acţiuni şi psihologii facile. I dont give a fuck... Nu citesc pentru a mă forma spiritual, prefer sacra ignoranţă uneori. Citesc pentru a-mi antrena simţurile visului. Nici cultura nu o preţuiesc atât de mult cum fac, naivul de mine, cu imaginaţia. Ţine de psihismul fiecărui, ţine de valorile pe care ni le construim. Şi nu în ultimul rând, ţine de plăcerea desprinderii de real. Nu fac apologia închipuitului, dar să alergi cu eroii, să guşti magia, să îţi permiţi fie şi un moment a te lăsa purtat într-o poveste... merită. Poate e un caz, la fel de simplu, de bovarism sau poate doar este viziunea unei minţi necizelate, nerafinate de subtilităţi. Dar să vezi cu ochii minţii acel univers... merită.

Am terminat cele 11 volume apărute pe la noi, şi acuma recitesc volumul 3, tradus după amar de vreme. Am găsit o plăcere tipic puerilă de a străbate aceleaşi drumuri şi mai mult decât atât, de a cunoaşte chiar şi dilemele eroilor la acest punct. Le ştiu răspunsurile pentru că i-am însoţit până aproape de final, îmi frec mâinile de bucurie că plăcerea închipuirii nu s-a diminuat deloc.
Maniac, neserios sau doar caz irecuperabil. Accept cu rânjetul pe chip orice epitet măgulitor atâta vreme cât voi sunteţi aici şi eu sunt acolo.

Arome de trecut

Aseară am fost izbit în nări de un miros de tei. Am stabilit că ăsta e parfumul Bucureştilor, nu ar trebui să existe un altul. Am stat câteva minunte să mă dumiresc până când am ieşit pe balcon. Foarte interesant momentul. Şi mai fascinant acum este că mirosul pare să se fi diluat, de parcă numai seara se încumetă să intre pe ferestre larg deschise în apartamente prăfuite. Sau poate era regina nopţii? Da, ştiu, queeny, pt cei cărcotaşi dar să mă lovească mirosul ăla în fiecare seara, aşa pe neprăgătite, să mă surprindă în cele mai banale momente, zău că merită. Tot mai prind pulsaţii ale unui tablou trecut, mici momente ce îmi aprind beculeţe ale unor amintiri plăcute. Bă o adiere de vânt de dinaintea furtunii, ba un miros specific al vremii de afară, ba o esenţă de iarbă proaspăt tăiată sau una de "după ploaie". Sunt nişte momente drăguţe prin cretinismul lor simplist, da... poate asta mă carcaterizează uneori, cretinul drăguţ, dar ce să facem dacă avem mirosul fin?
Sigur există mirosuri şi mirosuri, miros de cartofi prăjiţi, de haos şi dezordine prin dulap, mirosuri mai puţin plăcute, sunt şi altele, ştiu şi eu cum ştiţi şi voi. Rămân pentru preţiozitate la cele plăcute. Mirosul de cafea, mirosul de după sex, mirosul de creier ars de prea multă odihnă sau mirosul ameţit al unui fum tras pe balcoane.

Mi se pare

Că ieri nu a fost o zi bună
Că am făcut o greşeală să îmi iau ditamai sandvişul la mine
Că nu a fost o mişcare inteligentă să nu-l termin
Că m-am pierdut în povestioare
Că mi-am adus aminte de mine
Că de acu încolo o să cenzurez limbajul de ghenă
Că lunea este mai mereu o zi dubioasă
Că am jucat slab şi că numa Noi ne bucurăm la o remiză
Că sunt un romantic în sensul că noaptea defulez cel mai mult înainte de vis
Că uneori ludicul se justifică pe sine
Că ajut interesat să-mi justific tarele
Că uneori pierd prea mult timp
Că împrumut doar din defecte
Că îmi sunt cel mai dezinteresat critic
Că nu am un sens şi nici o direcţie
Că îmi place să construiesc castele de nisip taman la malul mării
Că îmi ofer prea puţine răspunsuri

De la o casă la alta

Fuck it. Nimic nu se compară cu statul degeaba în vamă. Mă refer la zi când oamenii ploii (aka corporatiştii) sunt răsfiraţi şi încă se dă o impresie de suportabilitate. Daaa, începu sezonu şi la orice ocazie, fuguţa acasă la mama, la păpică şi stat degeaba. Şi daa, îmi asum titlul de "băieţel al mamii" şi al dracu să fiu dacă nu is şi mândru de cestiunea asta. Lumea deja neavenită dar totuşi venită... pana meaaa... dar imi place pe zi. Plus că nimic nu se compară, cel puţin nu în sistemul de valori trândav al meu, cu statul degeaba şi uitatul ca bou' pe fereastră la mare. Pentru ca da... sunt un răsfăţat... de când au distrus boii pădurea, vaz din pat marea. Dacă ma uit cu atenţie ca is cam chior aşa în general. În particular sunt destul de atent la detalii. Pe seara s-a belit vama, după cum sigur aţi aflat, mulţi intruşi... prea mulţi şi aserţiunea asta e provocată şi de fiţele mele şi de imaginile trecutului cu o altă Vamă şi cu evident alţi oameni. Dar naa... timpul trece, elfu' se plânge, nisipul rămâne acelaşi şi aceeaşi este şi mirifica stare de băut o bere şi plimbat şi admirat poponeţe de domnişoare şi băgat picioarele în apă, fără să îţi aduci aminte dacă cineva şi-a băgat picioarele în tine (la propriu sau la figurat). Artificii în vamă, mirese în vamă, cocalari în vamă, mulţi mulţi bucureşteni în vamă. În vikendul ăsta a fost o vamă fără vamaioţi (excepţiile confirmă regula, după cum ne spune un truism).

Mi-a plăcut în vamă pentru ca îmi place să fiu acasă. Şi dacă ai un apartament plin de intruşi şi îmbulzeală ovină, tot îmi place că na... e acasă. Până la urmă nu te pune nimeni să stai cu mulţimile, poţi alege doar individele ividioase pe tine că eşti acasă:)

DOMSVP

Astăzi ceva mai pentru non-emoleţi.

M 69

Veneam cu metroul cum vin de fiecare dată când plec în orice direcţie. Ştiu, poveştile din metrou nu lipsesc. Sunt la fel de prezente ca vocea spartă ce anunţă închiderea uşilor. Acum două zile am intrat în metrou. Părea o intrare ca oricare alta, cu nimic diferită faţă de atâtea alte explorări subpământene. Trenul, un model bombardier, se anunţă cu un şuierat trist. Aştept cuminte la linia de demarcaţie, linia ce separă granţiele închipuirii de cele ale nebuniei. Călătorii ies grabiţi, se îndreaptă spre cea mai apropiată ieşire, eu mă îndrept din spate, observ un zâmbet, intru. Înăuntru acelaşi tablou pictat de acelaşi maestru al culorilor bucureştene: chipuri gri, mirosuri calde în tente de vişiniu, ochi gălbejiţi şi mers în cadenţe de albastru crud. Mă sprijin cu spatele la uşă, ea parcă simte că ceva e totuşi schimbat, se închide tăcut în spatele meu. Tăcut sunt şi eu. Se face linişte de parcă o piesă de teatru vrea să începe şi cortina amână, sobră cum e de fiecare dată, prima scenă. Am plecat... O tipă de lângă mine începe să plângă uşor, parcă a aducere aminte. Mai multe persoane se ridică ca supuse unei comenezi imperative, vin lângă ea, aproape să o sufoce cu trupurile. Apoi altele, dame pe care nici nu le remarcasem, bărbaţi bine ai contemporaneităţii. Eu mă fac că nimic nu este regizat, mă uit mirat şi cu o idee de surâs înţepenit mai mult a prostie. Singura, uşa din spatele meu îmi şopteşte să fiu atent. Grupul inedit a început deja să geamă. Apoi alţii se ridică pentru a completa şi aşa ciudatul peisaj. Încet hainele sunt date jos, un murmur al plânsului este deja uitat, fata, femeia începutului zâmbeşte ştrengăreşte la mine în timp ce mâini înfometate îi căuta atingerea. Apar ireali, aşa ceva nu se poate întâmpla... Babele se înneacă în propria salivă şi în propriile blesteme în timp ce ineditul grup primeşte alte şi alte trupuri. Au venit şi din spate... Penetrări multiple, din spate fără jenă de nişte ochi ascunşi sub ochelari zgâriaţi. Grupul este acum exatic, periculos prin anvergură şi strigăte de plăcere. Mirosuri de salivă, spermă, sâni strânşi între mâini neîngrijite, sudoare acoperită de murmure şoptite. EI sunt acum pe jos, oamenii se dau din calea lor, fug, copii plâng, tinerii curioşi ca mine râd mânzeşte, fac fotografii, amintiri demne de memorat pe un card luat la sh. EI sunt acum pe scaune, femeile se lasă pătrunse peste tot, în acelaşi timp, în timpul lor, în timp de o bătaie a inimii, se adapă la o un ocean de penisuri erecte, nimic nu îi poate opri: şoapte urlate şi atingeri brutale, juisări furibunde şi simfonie de orgasme, multiple, multicolore, multitasking, multe... prea multe orgasme în acelaşi timp, prea lichide ca trenul să mai meargă nepăsător. Prea multă căldură, pe mine m-a apucat tremuratul, geamurile sunt oarbe, aburite de atâta plăcere. Prea multă plăcere. Se urlă şi se plânge, iar EA, zâmbeşte la fel de nepăsătoare în timp ce alţii o ling, o posedă, pe EA, posedata, hetairă a lui Dionisos, nimfă a desfrâului, gheişă a pântecelor calde. A făcut un pact cu timpul căci şi el pare sedus, s-a oprit a mirare şi curiozitate. Se plânge a extaz. Se bucură a copilărie. Lolite şi seducători, Don Juani şi sâni tatuaţi, trupuri prinse în cele mai neînchipuite poziţii, înşurubate, pătate de atâta carne.

Am ieşit la staţia mea, nu imi amintesc cum, tremur, sunt ud, erect şi oamenii se uită ciudat la mine. Eu le răspund nepăsător la fel de indecent cum mi-a zâmbit EA, la fel de tâmp cum am rămas eu.

Scriitură fără duh

NU sunt in graţiile muzei azi. Verbul imi este tocit şi verva cam dusă. Cu plută spre adâncul Deltei unde se merge să fie chestionaţi morţii. Nu, nu, nu. Nu fac reclamă doar nu prea am inspiraţie şi asta e ceea ce am expirat acum. Apropos, dacă s-ar face un sondaj printre morţi, oare cine ar ieşi la capitală? Sunt în Nefiinţă şi unii care nu ar avea drept de vot? Dar oare cum se aleg mai marii peste Lumea de Apoi? Nişte întrebări legitime care merită o analiză serioasă şi un aparat metodologic riguros construit. Sfântul Petru ar intra în turul doi cu vreun arhanghel? În definitiv nu este decât un slujbaş public care asigura ordinea şi are ca singură menire impunerea "coerciţiei legitime". Puterea deţinătorului de chei. Oare ştie că CDR s-a dus în neant? Probabil că da, din moment ce este unul dintre tartorii aleşi pe sprânceană să dea bine la PR. Eu mi-l închipui un băiet bine. Acum mă gândesc că involuntar, nu în Voluntari, ci în Altă parte sunt pregătiri febrile pentru turul 2. Eu vroiam să scriu despre gândurile din metrou şi am ajuns la gândurile cele înalte. Cele mai Înalte. V-am zis că sunt în apatie. Sunt sub imperiul stelelor acum... E vina la vikend. Am stat şi am belit ochiul (al treilea?) la teveu şi acu iar sunt prezentate "strategii pentru turul doi". Cred că Vanghelie sigur ar fi un drac. Prea negru în cerul gurii. El va prezenta opiniei publice moarte (de plictiseală?) măgăriile făcute de banda aia de derbedei de la primăria Porţilor Raiului, serafimi ce se adună în crâşme să bea la alcooale fine şi să împartă indulgenţe la marii agenţi imobiliari din Elizeu (Cea mai nouă metropolă binecuvântată de Zeus). Îmi veţi spune că Acolo nu există libertate de expresie... Dar ce expresie să fie la un mort? Sună bine ca slogan: Express to Eternity al Redutei Agnostice Iliesciene sau E.T.E.R.A.I.

Ps: Mie imi este frică de Bau Bau dar nu şi de Ham Ham.

Interviu cu un bufon

Vocea 1: eu zic sa stai cuminte.
Vocea 2: eu stau mai mult nebun. aşa pacalesc pe ăştia. am şi tichie de bufon, cu zurgălai de argint viu.
Vocea 1: şi încă nu te-au inchis?
Vocea 2: nuuuu. zburd nestingherit. mă joc în traficul seriozităţii cu trenuleţe neserioase. vin deasupra semafoarelor cu botoşei înzăpeziţi. vezi că nu am de ce sa fiu modest?
Vocea 1: corect.
Vocea 2: scriem la un cenaclu. am trăiri scriitoriceşti. mă adun cu intelectuali şi le râd în nas, gură, ochi si urechi.
Vocea 1: asta e ... "greu de observat".
Vocea 2: nu ştii cum sunt nebunii? îşi anunţă singuri apariţia? cu zurle şi zglobii zumzete.
Vocea 1: depinde...
Vocea 2: eu aşa fac. am talgerul veseliei şi al nebuniei. cântăresc cât costă un zambet.
Vocea 1: nebunii nu cred că mai trebuie să îşi anunţe apariţia... că se remarcă uşor.
Vocea 2: poi eu sunt Regele Nebunilor. îmi pronunţ de 2 ori numele şi de 3 ori. porecla. se fac incantaţii când intru pe scenă şi babele sfioasa îşi scuipă in sân.
Vocea 1: şi dau acatiste.
Vocea 2: dau şi ocheade hoaţe căci o baba tot o femeie este. vrea dar nu mai poate.
Vocea 1: săracele...
Vocea 2: aşa le zic şi eu. Săracii de voi căci nu mai ştiţi a vă bucura. EU, săracul de suflet vă arunc un galben şi voi ma răsplătiţi cu ropote. Vă codiţi pe lângă al meu alai, căci ştiţi că doar prin mine vă puteţi minuna la porţile Raiului, căci eu sunt deschizatorul de conserve şi prinţul hamsiilor cu mămăliguţă şi muşdei, desigur.
Vocea 1: dacă trebuia să înţeleg ceva, află că îţi spun sincer: nu am înţeles nimic.
Vocea 2: ce sa inţelegi? eu sunt un biet nebun. vorbesc în dodii şi dau in bobi. mă mir şi de adulter cum mă mir şi de onestitate. şi de cel care inşeală şi de cel înşelat. eu sunt mirarea? sau miicimea?
Vocea 1: eşti miratul. superlativ!
Vocea 2: săltatul, alergatul, jucatul - trinitatea schizofreniilor motrice de bine!
Vocea 1: tu aşa te-ai "trezit"?
Vocea 2: m-am trezit cuminte. când eram prunc am stat într-un lan de trandafiri fără să scot un cuvinţel sau scâncet. prea mic să vorbesc şi prea mare să plâng.

Déjà vu

Iarăşi am visat. Imi aduc aminte ca în fiecare dimineaţa cum am trecut pe acolo, prin vis, unde sunt mereu mult mai mult. Eram în Deltă, pe un vaporaş, în care am luat cina. O afacere de familie, cu servirea cam neprofesionistă; o domnişoara care alerga ca un titirez printre mese şi care m-a lăsat să aştept ceva vreme (cât oare a fost în trezire aşteptarea?). Era tipul de vaporaş motel în care puteai să îţi faci sejurul în Deltă, fără să îţi prinzi văzul în chinurile asfaltului. În vis la mine îl admirai pe Băsescu pe un mal care se contra că vreun adversar politic, prieteni ai mei ce innotau într-o apă mâloasă, plină de ierburi şi alte lighioane ciudate, aproape traşi spre hăul verde închis. Era noapte în vis, aşteptam să plătesc cina, titirezul mă trata cu indolenţă (nici in vis clientul nu este stăpân). Reuşesc într-un târziu să mă achit, o notă încărcată, nu las bacşis. Mă hotărăsc să cumpăr afacerea, sun acţionarii şi îmi trag majoritatea acţiunilor acestei firme de plutit într-un mediu familiar/familial. Intru peste patroni aşezaţi la o discuţie serioasă, îi iau prin surprindere cu noua veste. Sunt dezarmaţi şi puţin furioşi: "E o afacere de familie. Vei strica atmosfera dulceagă rustică pe care o avem aici. Ne ştim între noi. Acum ajungem să devenim doar produse ale unei societăţi de consum. Ne comercializezi când noi nu vrem asta". Le-am spus să stea calmi, nu inteţionez să le schimb targetul vreau doar să potentez afacerea, să o imbunătăţesc, chiar să cumpar al doilea vaporaş, ştiţi din acela cu aburi şi o roată mare în lateral, ca în Tom Sawyer. Titirezul m-a privit cu alţi ochi după aceea, eu ca un fraier am ajuns să mă gândesc la ea. M-am dus la mal pe o plută, înghesuit între alte trupuri puse alandala.
M-am trezit ca în alte dăţi destul de bine, am mai iubit încă o dată. Am uitat din nou chipul şi acum sunt dulceag melancolic. Pe balcon este o dimineaţă de care îmi amintesc cu plăcere. Şi atunci mă duceam la şcoală după ce visasem un frumos titirez.

DOMSVP

Una frumoasă de dimineaţă pentru toţi cei care oftează după dinţii de lapte

Revolta bufonului masă sau a scârnăviei egoiste cu erecţii spontane şi aere de prima donă

În seara asta am ieşit am băut 2 beri şi m-am întors acasă. În seara asta m-am tăiat la deget şi această neatenţia m-a costat un film repede văzut şi o conversaţiune pe jumătate dusă. Aş fi vrut să meargă mai mult să încerc să mă surprind în dialog. Lumea adoarme repede şi gândeşte iute. Da, da, da, atac voalat intelighenţia. Nu, nu, nu nu dau prea multe detalii că nu se face. Dar mi se păru kinki remarca asta: pana una alta poate vrei niste Razvan Mazilu sambata, asa ca sa mai ai de ce rade atunci cand te crezi mai coi decat lumea, desi nimeni nu e in competitie cu tine... oamenii mai si traiesc pur si simplu you know. dooooh. Aş vrea să o combat în măsura posibilităţii mele intelectuale. Între noi fie vorba am adus în discuţie şi capabilităţi sexuale dar asta dejaaa e cu bulinuţă. Poa altă dată despre sex, mărimi ale penisului, penetrări şi fantezii cuminţi. Să mă întorc la remarca kinki. Răzvan Maziliu prestează act cultural deci trebuie să ai surplus de fior artistic pentru a putea râde de alţii şi a te situa peste plebe. Sau reprezintă o condiţie necesară şi suficientă? Sau doar una necesară... cine să ştie? Ideea o cunosc şi într-o măsură sunt de acord cu ea. Îţi trebuie hrană culturală. Un organism normal are nevoie şi mâncare şi de cunoaştere şi de lichide şi de trăiri. Ştiam asta, nu e o mare descoperire. Nici măcar remarca nu e suprinzătoare. Atacul la propria'mi incultutură se practică şi foarte bine că se face. Fraza în sine însă este supărătoare deoarece implică 3 lucruri:
1. că eu aş fi străin de produsele culturale
2. că pentru a râde, aşa cum o fac eu, trebuie să te chemi amator al culturii alese şi selecţionate profesionist (căci nu aşa, nu orice este cultură)
3. că oamenii mai şi trăiesc pur şi simplu

Să îmi apăr cauza ca un adevărat Stan la Sinteza Zilelor.
Nu sunt străin de ceea ce se cheamă act cultural, artistic. Am citit (evident că emiţătorul cunoaşte acest fapt) nu atât de mult pe cât aş fi vrut sau pe cât cere standardul de cetire. Oare de la câte opere înţelese eşti apt? Sau nu exista aşa ceva şi trebuie o plăcere a lecturii de dragul lecturii. Dar dacă este aşa atunci cum mai justificăm persiflarea necitiţilor de către citiţi? Problemea mea cred că este totuşi o pasiune pentru lecturile mai neserioase şi ce nu sunt evident fond de cultură. Asta cam aşa e. Păcatul meu este că îmi plac poveştile şi caut un univers în care să mă pierd. Motivele le puteţi ghici sau nu. Nu sunt un fan al complexităţii personajelor, al intrigilor atât de subtile sau al ideilor mustinde de filosofie. Cer altceva; consecinţă directă este aplecarea mea mai mult spre ceea ce îndeobşte nu se pliază pe gusturile unor mici fondante contemporane. Am pus mâna şi pe cărţi serioase, zău aşa. Dacă vreţi o sa vă dau şi titlurile să mă verificaţi. Eu citesc pentru că îmi place ALTCEVA! Dacă nu intru în tagma intelectualilor, sănătate şi un praz verde, ecologist. Despre filme nu discut încă că mi-e să nu fac de ruşine mâncătorii de cultură pe pâine, teatru prizez destul de puţin, opera îmi place şi chiar regret că nu mi-am cărat hoitul în vremile recente. Expoziţii, workshopuri etc etc, ce altceva mai gândiţi că ar putea fi ambalaj cultural din când în când spre mai puţin.

Râsul. Mie îmi place să râd de (ne)toţi. E un exerciţiu frumos şi cuminte, căci nu râd a mârlănie sau mitocănism ci a pagubă şi tristeţe disimulată. Remarca analizată conduce fără putinţă de tăgadă la ideea că Je nu ar trebui să râd de alţii când Je sunt aşa de nepregătit cultural, intelectual, fenomenal. De parcă astea ar fi criteriile valorii supreme. Eu râd de intelectuali, culturali, fenomenali când îi văd atât de înţepaţi, atât de cu crengi în nas, recunoscute ori ba, atât de preţioşi şi diafani, atâttttt de pătraţi în exerciţiul apariţiei gramaticale. Ce mai... atât de falşi şi atât de puţini lipsiţi de autoironie. Nu mai zic de dublu limbaj, triplu comportament, quintă royală de greţuri însărcinate verbal. Eu mă cred mai coi decât lumea pentru că lumea (ne)bună în care mă învârt, şi o zic cu sinceră preţuire, se cantonează atttâââtttt de multă în cenzură, ipocrizie, teatralitate şi eleganţă discursivă că mă apucă râsul. Râd cu aceeaşi poftă de un profesor care umblă în cluburi cu şăpcălie şi tricou mulat cum râd şi de o gorilă care păzeşte maşina Instituţiei Preşidenţiale. Râd de mine cu mai multă poftă chiar căci îmi sunt cel mai aiurit susţinător. Râd pentru că încerc să fiu o idee mai real. Oleacă nu mult. Cât poci şi eu. Cum sfinte HRP eu să râd crezând că cineva e in competiţie cu mine? REPET: eu sunt mai coi decât lumea doar pentru că râd mai des de mine! Dacă e să tot căutam jos în intimităţi... Dar dacă nici asta nu se pricepu... atunci lumea e cam bleagă şi nu zic ca ce bleagă.

Oamenii nu trăiesc pur şi simplu. Intră în competiţie se agită se iubesc au un scop şi multe tâmpenii prin cuget. A nu se confunda senzaţia de relaxare care intervine din când în când cu "trăim pur şi simplu". Să fiu eu al dracu dacă pot să rumeg o aşa inepţie. Evident că suntem şi mai chill şi mai chili. Că unii sunt mulţumiţi şi alţii nu. Dar nici chiar aia ce au deasupra capului o găleată de betitudine şi satisfacţie nu trăiesc pur şi simplu, bucurându-se de existenţă placidă. NU o pricep pe asta cu "trăim pur şi simplu". Poa trăim pur dar complicat. Sau murdar dar simplu. Sau murdar dar complicat. Sau... Şi, Şi. Pur şi simplu nu pot pricepe aşa ceva:)

PS: dacă am înţeles eu prost fraza asta... eu mi-am publicat postul... dar îl putem numi heroic non-fantasy

Câte un pic

A fost frumos acasă. Am prins şi ploaie cu grindină şi cer cenuşiu în drum spre mangalia. Am prins şi soare acasă. Am (a)prins şi un cer senin, albastru frumos, cum îmi place, am prins şi mişcare în vamă, am prins şi un strop de afecţiune şi un potop de stele. Un pic vodcă, un pic grătar, un pic bere. Mai multe pic-uri şi s-a strâns iar de o ploaie cu fulgere la întoarcere în capitală. Acu' sunt un pic melanco(o)lic. L-aş întreba pe pic dacă are de gând să pice mai rar ca să îl pot prinde mai des. V-am zis că am prins un pic dar aş fi vrut să-l prind mai mult. Cred că de aceea sunt un pic melanco(o)lic. Mai corect ar fi fost să spun că eu am fugit un pic mai repede şi nu am mai avut timp să stau.
Ar fi fost un pic mai bine.

Un pic deloc artistic pe drumul de întoarcere
graţie telefonului meu un pic zgâriat:

O istorie de demult

Zilele ăstea am prins câteva fraze în care ne discutam, je împreună cu alt blogăr, mai finuţ şi nu aşa golan ca mine dar şi cu domnişoare bine despre vis, somn, utilitatea dormitului, capacităţi eliadice (scuzat fie-mi barbarismul, zău că nu ştiu cum s-a întâmplat) de odihnă doar 2, 3 ore pe noapte. Discursul celor care închid puţin pleoapele este relativ cunoscut: waste of time, bucată care ne privează de minunatul verb "A TRĂI". Acum nu intrăm în utilitatea somnului, nimeni nu o bagă sub preşul cartezian al dubitaţiei. Vorbeam strict la nivel de aberaţie existenţială. Lumea abia aşteaptă să se trezească pentru a primi, lua, fura încă o dimineaţă, încă o zi, încă un pas spre fiinţare, ca să fiu perfect abramburit în discurs. Cum bine vă asteptaţi, ilustra mea persoană nu se joacă aşa.

Mie îmi place să dorm de când mă ştiu. Să dorm noaptea, perfect izolat de lumină şi zgomot, tacere şi obscuritate grea. Şi să visez. Oooooo, habar nu aveti voi muritori de rând cine sunt eu în vis. Cum se sparg toate frustrările ca un val pe stânci (în Bulgaria unde e aşaaaa, dom'le un peisaj mirific), cum sunt cele mai dubioase personaje precum şi cele mai clare imagini ale imperceptibilului.

Istoria mea de demult se referă la primul vis pe care mi-l amintesc. Să tot fie veacul în care zânele se plimbau nestingherite prin lanurile de trandafiri, copiii alergau după mâtze portocalii şi se înfruptau din smochinul atât de simplu croit după chipul şi asemănarea lor. Era perioada jocului, când se alerga prin grădiniţe fără teamă de Vocea Autorităţii, pentru că ATUNCI nici măcar nu exista Statul. Eram dormit şi se făcea că am deschis ochii iar cerul de noapte a apărut dintr-o dată prin tavanul casei bătrâneşti, mult hulite de altfel. Vă daţi seama ce şoc am avut când am văzut puzderie de stele deasupra capului? La o vârsta atât puţin înaltă mă delectam la tavanul care ţine toată galaxia pe el. Credeţi că astăzi casele mai au grinzi aşa puternice pentru a susţine atât de multe nebuloase şi quasari? Atunci nu existau găuri negre, sau dacă erau nu le-am văzut. Nu-i de mirare că am rămas cu capul în nori. Văd şi acum imaginea aceea. Mă uitam la stele (nu ştiu cât era forţă de atracţie), fără să le ating. Ştiu că era o senzaţie de teamă dar şi de normală curiozitate. Greu al dracu să îţi aduci aminte. Ca şi cum eşti în faţa unei avalanşe şi eşti prea îngheţat de frică să te mişti, prea hipnotizat de hăul ăla alb care mai are puţin şi te înghite. Cam aşa aş descrie cel mai corect senzaţia. Ştiţi cum e o poză a cosmosului sau cum se simţea jodie foster în "Contact". Uite o reprezentare bună care mi-a scăpat. Când pluteşte în imponderabilitate şi e boom-ul ăla de culori şi forme şi explozii. Aveam senzaţia că stau în pat cu ochii prinşi spre tavanul ăsta translucid care devenise o proiecţie pentru un joc cosmic:). Zău. Puteţi să vă râdeţi dar a fost aşa de vie imaginea, încât mă bântuie şi azi, dim moment ce v-o aduc spre cunoaştere.
Ţin minte că era o navă spaţială, nu prea complicat realizată, ce are/avea NASA în dotare. Cam anostă ea, ce-i drept, dar gândiţi-vă că era Prima Navă pe care o vedea aşa de aproape. E un sentiment că distanţa a dispărut şi vezi totul mai clar iar conturul este mai bine delimitat. Culorile sunt mai vii şi te miri, aproape copilăreşte:)
Stiuuu, cârcotaşii îmi vor spune că eram high la 4,5 ani. Se prea poate să fie adevărat! Pentru că eram high, hai în înaltul cerului. Sunt imagini şi senzaţii tari din 1987. Ciocolata cu rom e minciună pe lângă zborul cu gândul. Zău aşa.

Casele elfilor

M-am trezit ca de obicei destul de devreme, cum o fac destul de des, acum, ca soarele se incapataneaza sa iasa destul de repede afara. Tin minte vag ceea ce am visat peste noapte si in mod bizar crampeiele de vis se prind in continuarea semi-băutei de aseara. Incerc sa imi aduc aminte... stiu sigur ca era Elsa, dar va rog să ma credeti, ca nu mai prind ipostaza in care am vazut-o. Destul de frustrant. Vremea incepe sa se incalzeasca la televizor si eu incerc sa imi aduc aminte. Pana la urma amintirile e tot ce avem, amintirile ne chinuieste si eu dintr-o graba specifica si pe care o s-o detectati destul de facil, am uitat sa ma prezint. Asa se obisnuieste din cate stiu. Relationarea directa intre scriitor si cititor produce cu 23% sanse mai mari si/sau multe ca manuscrisul sa fie acceptat de editura si ii creste considerabil valoarea de taraba. Poate credeti ca glumesc... va asigur ca nimic nu este mai departe de ADEVĂR!

Mă numesc elfuldelamare sau delamareelful pentru a fi scrupulosi. Fac parte dintr-un proiect sociologic cu tente bahice: Casele Elfului. El se doreşte a fi recrearea universului de aur, transformarea spaţiului academic, alinierea la normele de conduita pierdute, reintoarcerea varstei glorioase, o şedinta de spiritism, un exercitiu maieutic, tricouri fara maieu, alcool fara grade, stres fara circumvolutiuni, metafore fara sens si directii fara cunoastere. Cred ca viitorii mei critici ca si cei trecuti ca si cei morti ca si cei in existenta ma vor interoga asupra seriozitatii demersului si asupra clarviziunii scriiturii. Ii asigur prieteneste ca voi lua in considerarea bucatile de minciuna interpretativa si la reeditarea manuscrisului le voi transmite calde salutari. Acestea fiind spuse tin sa multumesc fanilor si divinitatii. Fara ei, demersul acesta nu ar fi fost incununat de succesuri si lauri balauri. Iertata fie-mi netrebnicia si licentele poetice dar v-am mentionat-o pe Elsa, cea din vis, cea de la locul de munca, cea cu masuta joasa si haine de contrabanda... si nu v-am prezentat-o.

Ea este Elsa, membra fondatoare. Pentru cei care gandesc ca si mine, da, confirm, gagica e buna. Am cunoscut-o inainte de manifestarea Proiectului si pot sa afirm cu mana pe cel mai pretios organ ca am cunoscut-o degeaba pentru ca nu o cunosc inca. Poate nu veti fi de acord cu spusele mele, poate ma veti repudia, dar tineti minte ca din manifestarea conflictului lucrurile banale se pot transforma in perle ale genialitatii. Tineti minte doar daca aveti exercitiul memoriei, daca nu, sunteti niste perle de eterna fericire, imbuteliata manual sub obladuirea unei multinationale de lux. Cu ea am inceput pentru ca de ea imi aduc aminte. Elsa e o fiinta complexa dupa cum va asteptati. Are meritul de a fi sefa si privilegiul de a avea subordonati. Ea este blanda si sensibila. Are sani frumosi, colacei la talie, idei fasnete si lacrimi frumos mirositoare. A marturist membrilor fondatori ca ne astepta de prea multa vreme si prin intermediul nostru isi poate finaliza scriiturile avute in cap si traite cu inima. Imi place de ea. Mi-ar placea mai mult daca ar fi fost blonda cu craci pan in tavan, cu fund obraznic si perversitati usuratice. Dar mereu e loc de imbunatatiri. Elsa vrea marea cu sarea, vrea experiente si orgasme in talpi, la clitoris, pe peretii vaginali si in alte pesteri platonice (sic!). Genul de nomada de care eu nu sunt prea atras, cum bine stiti am haine vechi de secol 19. Dar felul ei de a fi nu-l definesc decat incantator. Atat cat am vazut-o. I-am zis, daca nu era nebuna, si va rog sa luati acest termen la modul cel mai hedonist cu putinta eram mai sfios cu ea, dar si mai putin fascinat. Fata de ea am sentimente amestecate (va las imaginatia sa zburde) cum am fata de mai toate femeile. Creatura ciudata dar nu fara un "vino incoace, du'te mai incolo". Elsa este ca o zeita care uita de ofrandele pe care i le aduci deoarece este prea absorbita in ambrozie (ca tot se facea referire). O zeita dependenta de simturi.

PS. ştiu, am promis mai mult dar zilele urmatoare revin cu alte consideratiuni despre Elsa, Raluca, Grossi. Stiu, "zeita" este utilizat ironic. Promit ca se va mai intampla.
PS1. Din ciclu' doar o muzică să vă pun ( DOMSVP), astăzi ceva coollll... riliii cooolllllll
PS2. Merge şi cu Elsa muzichia asta. Zău... ar putea fi ea printre note.

Dacă vin ploile... stăm sub umbrele

Dimineaţă liniştită ca orice început de zi cu puţin soare, tutun şi cafea. Se zvoneşte că din seara asta vine potopul, iar... în toată ţară. Nu putea şi ploaia să mai aştepte până săptămâna viitoare? Propun ca să alegem o zi naţională a Codului Galben, cod patriotic se pare din moment ce se întinde la marea cea mare la munţii cei 'nalţi cu brazi din timpuri imemoriale. Facem o zi pe an pe plac Codului şi să ne lasă mai în pace să merem în vămi să ne alcoolizam şi să ne dansam. Se pare că nu o să ţină cont de doleanţa mea, când mai am puţin din ţigare şi puţin din cafea. Poate dacă aveam mai multă? Schimbă cantitatea de viciu aferentă unui individ fenomene meteorologice? Dar orologice? Sunt oleacă trist că nu sunt destul viciat... poate, poate aş realiza o schimbare. La cod, la hamsii, la ceatal şi la muşdei cu aripioare de pui şi mămăligă.
Probabil că o să plouă, o să fie frig în vămi, lumea o să fie alcoolizată. Se vor servi şi mesele sau chiar mâncărurile celebre ale lipovenilor ce fac rime cu nume proprii. Eu o să plec să văd minunăţiile Mării, o să stau sub umbrele şi o să mă încălzesc lângă un pitic mic ce face baie într-un ibric. Nu o luaţi în nume de rău, nu am gânduri necuvenite şi nici dorinţa de a o văduvi pe Albă ca Zăpadă de alaiul ei.
Doar mi-aş dori să fiu un pic, pic, pic mai mult viciat.

Ps: Azi sunt doar un super erou fără super puteri. E totuşi un început.

Doar o muzică să vă pun

Prin graţia lui Marius şi harul divin al lui Andrei, titani ai profesiilor liberale am pornit o nouă campanie de scoatere a inconştientului, stărilor febrile şi cântecelor bune în stradă. Primul mi-a dat o melodia pe care o ştiam dar care m-a prins tare bine la diblă iar al doilea mi-a arătat sfântul graal al postării de pe youtube. Şi cum nu am fost capabil să fac blog cu muzicuţă, măcar să stresez populaţiunea cu ce mă bântuie. Cât mă freacă o (la) melodie: o zi, două, un an, poate 2, ne vedem joi ş.a.m.d.

Fără alte consideraţiuni teoretice, vă prezint Postul, "Doar o muzică să vă pun". Vă mulţumesc!

Despre comentarii şi alţi demoni

Da, recunosc. Începe să îmi placă jucăria mea, trompeţica mirărilor, da, asta era dorinţa mea secretă. Eu sunt Jacopo Belbo, care şi-a găsit salvarea urlând la trompeta de aur (vă rog, fără trimiteri la simboluri falice, dacă visam un penis la care suflu, vă împărtăşeam pe deplin experienţa). Nu, mă refer la blog. Şi da, dacă urăsc blogării, mă urăsc şi pe mine. După ce am visat un Mircea Badea cu prietena lui, eu cu un prieten de-al meu al cărui nume îl trecem în anonimat căci este un finuţ, nu golan ca mine, într-un univers fantasy, cum dracu altfel?, un warrior şi un magician (je), încercând să scape de urmăritori răi, prinţesa, domnişoara, mirifica creatură este ucisă de un rege gelos... bla bla bla, o faza faină cu nişte lupte într-o arenă împotrivă unor creaturi feroce. Nu mai ştiu ce erau, parcăăăă nişte dark knights... da nu bag mâna în foc. Ei, se termină visul şi taman când să-mi sune ceasul (aka telefonul) un prieten finuţ, nu golan ca mine, îmi zice că "azi are 10 comentarii" pe blog şi că totul e bine în universul său. Evident că remarca mi-a trezit şi ochii şi invidia. Al naibii el, 10 comentarii?! Mult dom'le mult. Dincolo era mai puţin.

Concluzii:
1. sunt invidios şi în vis pe succesurile celorlalţi
2. mă gândesc deja excesiv la Mircea Badea. Mircea Badea mi-este erou de poveste.
3. sunt avid de recunoştere blogosferică.
4. plimbările mele onirice rulzzz

25th hour-romanian version

Urăsc blogării. Urăsc paginile lor bine aranjate în culori multicolore, bicolore, biplane, bipolare, cu lumea lor preţioasă în care sunt demiurgi de mucava, cu sfaturile lor dezinteresate către lume, cu părerile lor cool şi trimiterile uşor amuzante şi uşor debile către alte linkuri de căcat. Poluţii zilnice pe ghena asta a world wide web-ului. BĂ TERMINAŢILOR, ASEXUAŢI, MINŢI VIRGINE... cu voi se duce dracului orice urmă de valoare, relativi scriitori, relative laxative ale secolului vitezei. Vă miraţi de ce dracu valoarea este înlocuită cu non-valoarea şi vă vreţi toţi plecaţi AFARĂ. PLECAŢI, vă zic, şi luaţi-vă dracu crengile cu voi.

Urăsc ecologiştii. Urăsc bicicletele lor pe străzile bombardate ale Bucureştilor, atitudinile debile ale pungilor de hârtie cu care se umflă pe la cunoscuţi şi vânzătoare bătrâne ale centrului istoric. Urăsc hainele voastre eco friendly, din in şi cânepă, deloc material sintetic, guri de ozon pentru glandele sudoripare, călugări franciscani porniţi în cruciade verzi. Fir-aţi ai dracu de sfinţi postmoderni, de unde şi până unde vreţi voi să schimbaţi ceva mă mâncători de brânză tofu??? De unde impresiile ăstea buni samariteni ai Pământului? Vreţi să nu mai existe poluare? Vreţi verdeaţă şi reîntoarcerea speciile dispărute? Puneţi-o de un suicid în grup, faceţi prima la dreapă către Grădina Edenului şi lăsaţi-mă cu băşinile voastre inodore.

Urăsc emoleţii.... Urăsc figurile lor triste şi freza aia de geluită timp de o oră, dusă la hair stylist şi înnegrită cu huilă. Pe voi v-aş deporta în Gulag, futu-vă muma voastră care v-a lipsit de afecţiune. Faceţi umbră degeaba pe scări la TNB mici Hopa Mitică post-revoluţionari. Vă uitaţi puţin în oglindă sau deja e spartă pentru v-aţi enervat când nu aţi reuşit să vă încheiaţi la şireturi?? Doamneeee, nu vă e milă de părinţii voştri?? Nu vă e milă că stricaţi bucuria unor veseli bătrânei cărora nu le cedaţi locul în troleu?? Nu produceţi nimic în afară de imagini groteşti asezonate cu animeuri!!! Mergeţi dracu la ţară la prăşit pământul şi scos buruienile. Munciţi şi voi măcar o săptămână, copii râzgăiaţi de un simţ pervers al modei.

Urăsc toţi oamenii cool din publicitate, creativi, arhitecţi, artişti ai Noii Ordini Bucureştene. Pe voi vă dispreţuiesc sincer, profund şi neechivoc căci voi sunteţi standardul şi vă insinuaţi peste tot ca o răceală stupidă. Autentici până în măduva oaselor, până în lecturile voastre cu pif şi hercule citite la un joint în ota, acompaniaţi de dj rejectaţi. Tineri de "succesuri", tineri trendy, tineri care reuşesc în viaţă, care merg la Sfântul Gheorghe să se roage Sfintei Alienări în compania Sfântului Liiceanu la anonimul festival de film. După ce aţi distrus Vama acu v-aţi mutat că hienele în Deltă să o defrişaţi şi pe aia cu impresiile voastre suficiente? În Balta Brăilei vă urez să ajungeţi, colţ cu Ostrov şi Gârlici, unde tronează înţelepciunea totalitară.

Urăsc stângiştii care nu au pus în viaţa lor mână pe Marx sau Makarenko, au abandonat tricourile cu che că nu mai sunt cool şi se fâţăie prin oraş cu papuci de pânză. Ce dracu aţi priceput voi, pionieri reconvertiţi dacă ieri făceaţi muncă patriotică şi astăzi deplângeţi ororile capitalismului lipsit de suflet? Vreţi Coreea de Nord? Vreţi Cuba? Ai cui sunteţi voi, măi mici Mitici? A trecut Revoluţia Culturală şi plângeţi că nu eraţi acolo? Un călduros "HUOOOOOOO" vă strig, 'ţi-ai dracu de animale ierbivore! Donaţi un leu la Ateneu şi unul la cimitirul Ghencea să vă conversaţi face to face cu Împuşcatu', donatori de organe stricate şi filosofii cretine ce sunteţi! Luaţi-vă de braţ cu Mircică Tomică şi stânga împrejur spre sperjur!!

Urăsc anarhiştii cu apucături huliganice care fac front comun cu spărgătorii de seminţe de pe stadioane, dând foc la maşini şi la propria lor traistă, bieţi golănaşi cu batice la bot. Ce vreţi să demonstraţi? Ce vreţi să puneţi în locul statului? Vreţi plecarea hai-hui prin jungla urbană? Nu vreţi constrângeri, vreţi libertate absolută? Sper să le aveţi într-o bună zi şi astfel să ajungeţi voi la putere, concept renegat dar la care salivaţi ca în faţa unei injecţii cu heroină.

Urăsc extremiştii, de dreapta de stânga, de sus sau de jos. Unii urlând la evrei, jidani, nenorociţi negustoraşi ce strică o promenadă în cartierele selecte. La ghetou urlaţi! Cu poponarii, ungurii, oblicii, graşii, înalţii, micii. Vreţi să curaţaţi totul... reîncarnari ale detergentului universal, să fim toţi ca unul, unul ca toţi, albi veşnici până la invazia Iisusului ortodox, căci nu aşa, catolicii, protestanţii, mozaicii, arabii, toţi vânduţi în rate Satanei, puşi la amanet de către rasa pură. Cu ce sunteţi mai breji ca fraţii comunişti, dacă voi urlaţi la rase şi ei la burgheji? Vă urăţi doar pentru că vă e teamă să nu vă iubiţi? Incest pervers între fratele roşu şi sora verde. Ohhh daaaa... România Mare, dodoloaţă, suculentă, Mamă a tuturor răniţilor, de la daci la romani, oooo tradiţie perenă a mioriţei, ţara mea de glorii, patriotism, răcnete sentimentale şi lacrimi tricolore.

Te urăsc şi pe tine, Adriane, cum te ascunzi tu în spatele frazei prost închegate, dezorientat, roboţel cu capul în nori, mediocru, fan al mizerei bine luminate, prea prost să înţelegi ce prea buni prieteni ai, culmi ale intelectualităţii, bărbaţi în toate firile. Nu îmi place de tine măi Adriane, măi Adiţă, măi copilaş netot că nu ai priceput nimic, că citeşti prostioare, că scrii slab când alţii scriu gras, că nu recunoşi genialitatea dar ţi se pare că eşti ingenuu. Burtică când nu se mai poartă, aluniţe când e soarele afară, incapabil, incorent, invidios, insipid, incongruent, indubitabil, in nuce, oh tu bufonule înţelept, şaormă mangaliotă, amestesc asezonat cu asperităţi, coate goale, poale'n brâu cum mai stai şi baţi apa în piuă sperând să te izbeşti de maree.

Noaptea muzeelor sau gâlceva înţeleptului cu lumea

Şi în pofida plimbatului de-an boulea, fotografiilor cu substanţă moale, cozilor la bere, budă, lift, autobuz, bar, tequilla ş.a.m.d. nu a fost o noapte rea. O să vă detaliez episodul eroico-penibil din loft, şi să vă spun cum am evitat o cafteală de la nişte băieţi (autodenumiţi bărbaţi) prin vorbe şi prin aspectul meu de tocilar"programator" cu care am fost botezat. cherchez la femme căci datorită ei sunt şi titani şi păcălici, zmei şi bufoni. eu cu o domnişoară respectabilă, frumoasă sau bună (cum preferaţi) să ne dansăm, să bem ceva şi să mergem fiecare la trebile lui după aceea. un grup destul de numeros de "bărbaţi", destul de dubioşi, mari şi alcoolizaţi cu chakrele încărcate a iz de scandal şi ochii uşor clipocind a pofte dionisiace. Ei: "e femeia ta?". Eu: "da". Ei: "ce aş fute-o, ce bună e" (subtext: cum dracu stă cu un netot ca tine?). Eu: "Priveşte cât vrei, dar nu pune mână" (subtext: am cam încurcat-o, eu sunt un ochelarist care nu ştie a da cu pumnul, ăştia sunt mulţi, răi şi cu chef de sânge". Ei: "Frate, dar pleacă de aci, mută-te că tot mă uit la femeia ta şi nu e bine" (subtext: tocilarule să vezi ce omor îţi iei). Eu: "Eu nu mă mut de aci că îmi zici tu" (subtext: ooo boyyyy, now i'm in trouble). Ei: "E şi asta o atitudine" (subtext: ochelaristule îţi dau 3 secunde până muşti asfaltul". Eu: "Gicule dacă mă tot tragi de mână să îmi zice poftele tale, până la urmă, putem ieşi afară să ne încărcăm" (subtext: oare cu e să iei bătaie? din liceu am cam uitat). Ei: "Hai, că şi aşa am mai călcat doi în seara asta" (subtext: cred că mai ciordesc o bere după ce termin cu labagiul ăsta). Eu: Heiiii... uite te-ai ridicat, stai dom'le pe scaun. Chill... nu vezi cât eşti? Nu inteţionez să îmi iau bătaie ca prostu'. (subtext: me and my big mouth). Ei: Cum mă vere, hai că am chef de bătaie şi cu tine termin repede. Suntem BĂRBAŢi. Asta facem noi, asta ne e meseria, chemarea, vocaţia, îndeletnicirea (subtext: Hrmmmmm. vorbele berilor, dansul paharelor, sarabanda sticlelor). Eu: Asta nu înseamna BĂRBĂŢIE. Ea, la mine, se traduce prin responsabilitate. Să ai o familie, să ştii să îţi creşti copiii, să îţi iubeşti nevasta (subtext: Ce îmi plac definiţiile prăfuite). Ei râzând: Tu treci în viaţă ca poştaşul. Familie, copil, moarte. Nu ai priceput nimic din existenţa asta (subtext: Ratatuleeee, nici bătaie nu meriţi să îţi iei). Eu: Poate aşa o fi, dar astea îmi sunt crezurile (subtext: Unii au murit pentru dogme, alţii pentru idealuri de libertate, majoritatea fără să ştie de ce, eu îmi iau bătaie din cauze de bună creştere şi cumiţi paradigme). Ei: Nu trebuie să procedezi aşa, este necesar să îţi manifeşti simţurile şi să laşi impulsurile să te ghideze. Fă-i perversiuni tipei, că între noi fie vorba cred că s-ar preta, domin-o, fă aia, fă aia... (subtext: asta nici nu cred că îi dă orgasme. Habar n-are să fută. La ce dracu mai trăieşte?). Eu, încercând să mă tirez deja: Da, da, da... Ai şi tu dreptatea ta, cum fiecare avem putinţa alegerilor proprii şi al propriilor noastre valori (subtext: din manechin la loft kombat am ajuns şi discipol al lui sade. Eu simt că sunt mai pervers ca nenea ăsta urât şi mare. Dar ce dracu să îi zic?! Şi aşa nu m-ar crede. Cât îmi pun în practica fanteziile? Poi cât este de acord respectiva. Să intru în texte subtile asupra posedării? Să bag botul la savarină... Habar n-are nenea:).

A venit taxiul, e timpul să plecăm. Cu capul jos, ca un băiat laş ce a refuzat confruntarea cu un bărbat. L-am făcut din vorbe:). Oare asta se pune la mostre de vitejie?
Mie mi-a plăcut noaptea muzeelor. Am vizitat personaje interesante şi mi-am descoperit talente de negociator în crize.:D

plictiseală şi pisicuţe în cartier

oricât am înjurat eu blogării sau cum se cheamă, cre' că a fost un pas natural pentru mine: de la mirc, la mess, la hi5, la blog - sau cum au evoluat metodele de a te băga în seamă. aşa că... mă bag şi eu în seamă. nush ce o să scriu, dacă mă ţin de cestiunea asta... noi să fim sănătoşi! observaţi că nu mă pretez la justificări, scuze sau cauze. domnilor şi doamnelor, domnişoarelor şi domnişorilor e căldură mare în bucureşti şi eu am geamurile închise la sufragerie "să nu zboare pisicile". ce vreţi mai mult de atât?

şi eu credeam că mă plictisesc... andrei şi cu bebe tocmai au trecut pe aci lăsând în urma lor nişte aşa zise pisici. să le ţin câteva ore pe balcon că nu ştiu ce se mută în apartamentul irinei. dacă ştiţi persoanjele în cauza bine, dacă nu, puteţi presupune ce vreţi. acum un an de zile aşa ceva nu ar fi fost posibil. timpul trece, oamenii trag spre suficienţă şi eu mă pomenesc cu neşte mâţze dubioase pe lângă sticlele de cognac din balcon. viaţa e plină de soare şi motanul Brutus începe deja să fie impertient.

daaaaa.... cine ar fi crezut că îmi voi face blog şi că voi posta mâtze? viaţa e minunatăăăăăăăă