M 69

Veneam cu metroul cum vin de fiecare dată când plec în orice direcţie. Ştiu, poveştile din metrou nu lipsesc. Sunt la fel de prezente ca vocea spartă ce anunţă închiderea uşilor. Acum două zile am intrat în metrou. Părea o intrare ca oricare alta, cu nimic diferită faţă de atâtea alte explorări subpământene. Trenul, un model bombardier, se anunţă cu un şuierat trist. Aştept cuminte la linia de demarcaţie, linia ce separă granţiele închipuirii de cele ale nebuniei. Călătorii ies grabiţi, se îndreaptă spre cea mai apropiată ieşire, eu mă îndrept din spate, observ un zâmbet, intru. Înăuntru acelaşi tablou pictat de acelaşi maestru al culorilor bucureştene: chipuri gri, mirosuri calde în tente de vişiniu, ochi gălbejiţi şi mers în cadenţe de albastru crud. Mă sprijin cu spatele la uşă, ea parcă simte că ceva e totuşi schimbat, se închide tăcut în spatele meu. Tăcut sunt şi eu. Se face linişte de parcă o piesă de teatru vrea să începe şi cortina amână, sobră cum e de fiecare dată, prima scenă. Am plecat... O tipă de lângă mine începe să plângă uşor, parcă a aducere aminte. Mai multe persoane se ridică ca supuse unei comenezi imperative, vin lângă ea, aproape să o sufoce cu trupurile. Apoi altele, dame pe care nici nu le remarcasem, bărbaţi bine ai contemporaneităţii. Eu mă fac că nimic nu este regizat, mă uit mirat şi cu o idee de surâs înţepenit mai mult a prostie. Singura, uşa din spatele meu îmi şopteşte să fiu atent. Grupul inedit a început deja să geamă. Apoi alţii se ridică pentru a completa şi aşa ciudatul peisaj. Încet hainele sunt date jos, un murmur al plânsului este deja uitat, fata, femeia începutului zâmbeşte ştrengăreşte la mine în timp ce mâini înfometate îi căuta atingerea. Apar ireali, aşa ceva nu se poate întâmpla... Babele se înneacă în propria salivă şi în propriile blesteme în timp ce ineditul grup primeşte alte şi alte trupuri. Au venit şi din spate... Penetrări multiple, din spate fără jenă de nişte ochi ascunşi sub ochelari zgâriaţi. Grupul este acum exatic, periculos prin anvergură şi strigăte de plăcere. Mirosuri de salivă, spermă, sâni strânşi între mâini neîngrijite, sudoare acoperită de murmure şoptite. EI sunt acum pe jos, oamenii se dau din calea lor, fug, copii plâng, tinerii curioşi ca mine râd mânzeşte, fac fotografii, amintiri demne de memorat pe un card luat la sh. EI sunt acum pe scaune, femeile se lasă pătrunse peste tot, în acelaşi timp, în timpul lor, în timp de o bătaie a inimii, se adapă la o un ocean de penisuri erecte, nimic nu îi poate opri: şoapte urlate şi atingeri brutale, juisări furibunde şi simfonie de orgasme, multiple, multicolore, multitasking, multe... prea multe orgasme în acelaşi timp, prea lichide ca trenul să mai meargă nepăsător. Prea multă căldură, pe mine m-a apucat tremuratul, geamurile sunt oarbe, aburite de atâta plăcere. Prea multă plăcere. Se urlă şi se plânge, iar EA, zâmbeşte la fel de nepăsătoare în timp ce alţii o ling, o posedă, pe EA, posedata, hetairă a lui Dionisos, nimfă a desfrâului, gheişă a pântecelor calde. A făcut un pact cu timpul căci şi el pare sedus, s-a oprit a mirare şi curiozitate. Se plânge a extaz. Se bucură a copilărie. Lolite şi seducători, Don Juani şi sâni tatuaţi, trupuri prinse în cele mai neînchipuite poziţii, înşurubate, pătate de atâta carne.

Am ieşit la staţia mea, nu imi amintesc cum, tremur, sunt ud, erect şi oamenii se uită ciudat la mine. Eu le răspund nepăsător la fel de indecent cum mi-a zâmbit EA, la fel de tâmp cum am rămas eu.