Interviu cu un bufon

Vocea 1: eu zic sa stai cuminte.
Vocea 2: eu stau mai mult nebun. aşa pacalesc pe ăştia. am şi tichie de bufon, cu zurgălai de argint viu.
Vocea 1: şi încă nu te-au inchis?
Vocea 2: nuuuu. zburd nestingherit. mă joc în traficul seriozităţii cu trenuleţe neserioase. vin deasupra semafoarelor cu botoşei înzăpeziţi. vezi că nu am de ce sa fiu modest?
Vocea 1: corect.
Vocea 2: scriem la un cenaclu. am trăiri scriitoriceşti. mă adun cu intelectuali şi le râd în nas, gură, ochi si urechi.
Vocea 1: asta e ... "greu de observat".
Vocea 2: nu ştii cum sunt nebunii? îşi anunţă singuri apariţia? cu zurle şi zglobii zumzete.
Vocea 1: depinde...
Vocea 2: eu aşa fac. am talgerul veseliei şi al nebuniei. cântăresc cât costă un zambet.
Vocea 1: nebunii nu cred că mai trebuie să îşi anunţe apariţia... că se remarcă uşor.
Vocea 2: poi eu sunt Regele Nebunilor. îmi pronunţ de 2 ori numele şi de 3 ori. porecla. se fac incantaţii când intru pe scenă şi babele sfioasa îşi scuipă in sân.
Vocea 1: şi dau acatiste.
Vocea 2: dau şi ocheade hoaţe căci o baba tot o femeie este. vrea dar nu mai poate.
Vocea 1: săracele...
Vocea 2: aşa le zic şi eu. Săracii de voi căci nu mai ştiţi a vă bucura. EU, săracul de suflet vă arunc un galben şi voi ma răsplătiţi cu ropote. Vă codiţi pe lângă al meu alai, căci ştiţi că doar prin mine vă puteţi minuna la porţile Raiului, căci eu sunt deschizatorul de conserve şi prinţul hamsiilor cu mămăliguţă şi muşdei, desigur.
Vocea 1: dacă trebuia să înţeleg ceva, află că îţi spun sincer: nu am înţeles nimic.
Vocea 2: ce sa inţelegi? eu sunt un biet nebun. vorbesc în dodii şi dau in bobi. mă mir şi de adulter cum mă mir şi de onestitate. şi de cel care inşeală şi de cel înşelat. eu sunt mirarea? sau miicimea?
Vocea 1: eşti miratul. superlativ!
Vocea 2: săltatul, alergatul, jucatul - trinitatea schizofreniilor motrice de bine!
Vocea 1: tu aşa te-ai "trezit"?
Vocea 2: m-am trezit cuminte. când eram prunc am stat într-un lan de trandafiri fără să scot un cuvinţel sau scâncet. prea mic să vorbesc şi prea mare să plâng.

Déjà vu

Iarăşi am visat. Imi aduc aminte ca în fiecare dimineaţa cum am trecut pe acolo, prin vis, unde sunt mereu mult mai mult. Eram în Deltă, pe un vaporaş, în care am luat cina. O afacere de familie, cu servirea cam neprofesionistă; o domnişoara care alerga ca un titirez printre mese şi care m-a lăsat să aştept ceva vreme (cât oare a fost în trezire aşteptarea?). Era tipul de vaporaş motel în care puteai să îţi faci sejurul în Deltă, fără să îţi prinzi văzul în chinurile asfaltului. În vis la mine îl admirai pe Băsescu pe un mal care se contra că vreun adversar politic, prieteni ai mei ce innotau într-o apă mâloasă, plină de ierburi şi alte lighioane ciudate, aproape traşi spre hăul verde închis. Era noapte în vis, aşteptam să plătesc cina, titirezul mă trata cu indolenţă (nici in vis clientul nu este stăpân). Reuşesc într-un târziu să mă achit, o notă încărcată, nu las bacşis. Mă hotărăsc să cumpăr afacerea, sun acţionarii şi îmi trag majoritatea acţiunilor acestei firme de plutit într-un mediu familiar/familial. Intru peste patroni aşezaţi la o discuţie serioasă, îi iau prin surprindere cu noua veste. Sunt dezarmaţi şi puţin furioşi: "E o afacere de familie. Vei strica atmosfera dulceagă rustică pe care o avem aici. Ne ştim între noi. Acum ajungem să devenim doar produse ale unei societăţi de consum. Ne comercializezi când noi nu vrem asta". Le-am spus să stea calmi, nu inteţionez să le schimb targetul vreau doar să potentez afacerea, să o imbunătăţesc, chiar să cumpar al doilea vaporaş, ştiţi din acela cu aburi şi o roată mare în lateral, ca în Tom Sawyer. Titirezul m-a privit cu alţi ochi după aceea, eu ca un fraier am ajuns să mă gândesc la ea. M-am dus la mal pe o plută, înghesuit între alte trupuri puse alandala.
M-am trezit ca în alte dăţi destul de bine, am mai iubit încă o dată. Am uitat din nou chipul şi acum sunt dulceag melancolic. Pe balcon este o dimineaţă de care îmi amintesc cu plăcere. Şi atunci mă duceam la şcoală după ce visasem un frumos titirez.

DOMSVP

Una frumoasă de dimineaţă pentru toţi cei care oftează după dinţii de lapte

Revolta bufonului masă sau a scârnăviei egoiste cu erecţii spontane şi aere de prima donă

În seara asta am ieşit am băut 2 beri şi m-am întors acasă. În seara asta m-am tăiat la deget şi această neatenţia m-a costat un film repede văzut şi o conversaţiune pe jumătate dusă. Aş fi vrut să meargă mai mult să încerc să mă surprind în dialog. Lumea adoarme repede şi gândeşte iute. Da, da, da, atac voalat intelighenţia. Nu, nu, nu nu dau prea multe detalii că nu se face. Dar mi se păru kinki remarca asta: pana una alta poate vrei niste Razvan Mazilu sambata, asa ca sa mai ai de ce rade atunci cand te crezi mai coi decat lumea, desi nimeni nu e in competitie cu tine... oamenii mai si traiesc pur si simplu you know. dooooh. Aş vrea să o combat în măsura posibilităţii mele intelectuale. Între noi fie vorba am adus în discuţie şi capabilităţi sexuale dar asta dejaaa e cu bulinuţă. Poa altă dată despre sex, mărimi ale penisului, penetrări şi fantezii cuminţi. Să mă întorc la remarca kinki. Răzvan Maziliu prestează act cultural deci trebuie să ai surplus de fior artistic pentru a putea râde de alţii şi a te situa peste plebe. Sau reprezintă o condiţie necesară şi suficientă? Sau doar una necesară... cine să ştie? Ideea o cunosc şi într-o măsură sunt de acord cu ea. Îţi trebuie hrană culturală. Un organism normal are nevoie şi mâncare şi de cunoaştere şi de lichide şi de trăiri. Ştiam asta, nu e o mare descoperire. Nici măcar remarca nu e suprinzătoare. Atacul la propria'mi incultutură se practică şi foarte bine că se face. Fraza în sine însă este supărătoare deoarece implică 3 lucruri:
1. că eu aş fi străin de produsele culturale
2. că pentru a râde, aşa cum o fac eu, trebuie să te chemi amator al culturii alese şi selecţionate profesionist (căci nu aşa, nu orice este cultură)
3. că oamenii mai şi trăiesc pur şi simplu

Să îmi apăr cauza ca un adevărat Stan la Sinteza Zilelor.
Nu sunt străin de ceea ce se cheamă act cultural, artistic. Am citit (evident că emiţătorul cunoaşte acest fapt) nu atât de mult pe cât aş fi vrut sau pe cât cere standardul de cetire. Oare de la câte opere înţelese eşti apt? Sau nu exista aşa ceva şi trebuie o plăcere a lecturii de dragul lecturii. Dar dacă este aşa atunci cum mai justificăm persiflarea necitiţilor de către citiţi? Problemea mea cred că este totuşi o pasiune pentru lecturile mai neserioase şi ce nu sunt evident fond de cultură. Asta cam aşa e. Păcatul meu este că îmi plac poveştile şi caut un univers în care să mă pierd. Motivele le puteţi ghici sau nu. Nu sunt un fan al complexităţii personajelor, al intrigilor atât de subtile sau al ideilor mustinde de filosofie. Cer altceva; consecinţă directă este aplecarea mea mai mult spre ceea ce îndeobşte nu se pliază pe gusturile unor mici fondante contemporane. Am pus mâna şi pe cărţi serioase, zău aşa. Dacă vreţi o sa vă dau şi titlurile să mă verificaţi. Eu citesc pentru că îmi place ALTCEVA! Dacă nu intru în tagma intelectualilor, sănătate şi un praz verde, ecologist. Despre filme nu discut încă că mi-e să nu fac de ruşine mâncătorii de cultură pe pâine, teatru prizez destul de puţin, opera îmi place şi chiar regret că nu mi-am cărat hoitul în vremile recente. Expoziţii, workshopuri etc etc, ce altceva mai gândiţi că ar putea fi ambalaj cultural din când în când spre mai puţin.

Râsul. Mie îmi place să râd de (ne)toţi. E un exerciţiu frumos şi cuminte, căci nu râd a mârlănie sau mitocănism ci a pagubă şi tristeţe disimulată. Remarca analizată conduce fără putinţă de tăgadă la ideea că Je nu ar trebui să râd de alţii când Je sunt aşa de nepregătit cultural, intelectual, fenomenal. De parcă astea ar fi criteriile valorii supreme. Eu râd de intelectuali, culturali, fenomenali când îi văd atât de înţepaţi, atât de cu crengi în nas, recunoscute ori ba, atât de preţioşi şi diafani, atâttttt de pătraţi în exerciţiul apariţiei gramaticale. Ce mai... atât de falşi şi atât de puţini lipsiţi de autoironie. Nu mai zic de dublu limbaj, triplu comportament, quintă royală de greţuri însărcinate verbal. Eu mă cred mai coi decât lumea pentru că lumea (ne)bună în care mă învârt, şi o zic cu sinceră preţuire, se cantonează atttâââtttt de multă în cenzură, ipocrizie, teatralitate şi eleganţă discursivă că mă apucă râsul. Râd cu aceeaşi poftă de un profesor care umblă în cluburi cu şăpcălie şi tricou mulat cum râd şi de o gorilă care păzeşte maşina Instituţiei Preşidenţiale. Râd de mine cu mai multă poftă chiar căci îmi sunt cel mai aiurit susţinător. Râd pentru că încerc să fiu o idee mai real. Oleacă nu mult. Cât poci şi eu. Cum sfinte HRP eu să râd crezând că cineva e in competiţie cu mine? REPET: eu sunt mai coi decât lumea doar pentru că râd mai des de mine! Dacă e să tot căutam jos în intimităţi... Dar dacă nici asta nu se pricepu... atunci lumea e cam bleagă şi nu zic ca ce bleagă.

Oamenii nu trăiesc pur şi simplu. Intră în competiţie se agită se iubesc au un scop şi multe tâmpenii prin cuget. A nu se confunda senzaţia de relaxare care intervine din când în când cu "trăim pur şi simplu". Să fiu eu al dracu dacă pot să rumeg o aşa inepţie. Evident că suntem şi mai chill şi mai chili. Că unii sunt mulţumiţi şi alţii nu. Dar nici chiar aia ce au deasupra capului o găleată de betitudine şi satisfacţie nu trăiesc pur şi simplu, bucurându-se de existenţă placidă. NU o pricep pe asta cu "trăim pur şi simplu". Poa trăim pur dar complicat. Sau murdar dar simplu. Sau murdar dar complicat. Sau... Şi, Şi. Pur şi simplu nu pot pricepe aşa ceva:)

PS: dacă am înţeles eu prost fraza asta... eu mi-am publicat postul... dar îl putem numi heroic non-fantasy

Câte un pic

A fost frumos acasă. Am prins şi ploaie cu grindină şi cer cenuşiu în drum spre mangalia. Am prins şi soare acasă. Am (a)prins şi un cer senin, albastru frumos, cum îmi place, am prins şi mişcare în vamă, am prins şi un strop de afecţiune şi un potop de stele. Un pic vodcă, un pic grătar, un pic bere. Mai multe pic-uri şi s-a strâns iar de o ploaie cu fulgere la întoarcere în capitală. Acu' sunt un pic melanco(o)lic. L-aş întreba pe pic dacă are de gând să pice mai rar ca să îl pot prinde mai des. V-am zis că am prins un pic dar aş fi vrut să-l prind mai mult. Cred că de aceea sunt un pic melanco(o)lic. Mai corect ar fi fost să spun că eu am fugit un pic mai repede şi nu am mai avut timp să stau.
Ar fi fost un pic mai bine.

Un pic deloc artistic pe drumul de întoarcere
graţie telefonului meu un pic zgâriat:

O istorie de demult

Zilele ăstea am prins câteva fraze în care ne discutam, je împreună cu alt blogăr, mai finuţ şi nu aşa golan ca mine dar şi cu domnişoare bine despre vis, somn, utilitatea dormitului, capacităţi eliadice (scuzat fie-mi barbarismul, zău că nu ştiu cum s-a întâmplat) de odihnă doar 2, 3 ore pe noapte. Discursul celor care închid puţin pleoapele este relativ cunoscut: waste of time, bucată care ne privează de minunatul verb "A TRĂI". Acum nu intrăm în utilitatea somnului, nimeni nu o bagă sub preşul cartezian al dubitaţiei. Vorbeam strict la nivel de aberaţie existenţială. Lumea abia aşteaptă să se trezească pentru a primi, lua, fura încă o dimineaţă, încă o zi, încă un pas spre fiinţare, ca să fiu perfect abramburit în discurs. Cum bine vă asteptaţi, ilustra mea persoană nu se joacă aşa.

Mie îmi place să dorm de când mă ştiu. Să dorm noaptea, perfect izolat de lumină şi zgomot, tacere şi obscuritate grea. Şi să visez. Oooooo, habar nu aveti voi muritori de rând cine sunt eu în vis. Cum se sparg toate frustrările ca un val pe stânci (în Bulgaria unde e aşaaaa, dom'le un peisaj mirific), cum sunt cele mai dubioase personaje precum şi cele mai clare imagini ale imperceptibilului.

Istoria mea de demult se referă la primul vis pe care mi-l amintesc. Să tot fie veacul în care zânele se plimbau nestingherite prin lanurile de trandafiri, copiii alergau după mâtze portocalii şi se înfruptau din smochinul atât de simplu croit după chipul şi asemănarea lor. Era perioada jocului, când se alerga prin grădiniţe fără teamă de Vocea Autorităţii, pentru că ATUNCI nici măcar nu exista Statul. Eram dormit şi se făcea că am deschis ochii iar cerul de noapte a apărut dintr-o dată prin tavanul casei bătrâneşti, mult hulite de altfel. Vă daţi seama ce şoc am avut când am văzut puzderie de stele deasupra capului? La o vârsta atât puţin înaltă mă delectam la tavanul care ţine toată galaxia pe el. Credeţi că astăzi casele mai au grinzi aşa puternice pentru a susţine atât de multe nebuloase şi quasari? Atunci nu existau găuri negre, sau dacă erau nu le-am văzut. Nu-i de mirare că am rămas cu capul în nori. Văd şi acum imaginea aceea. Mă uitam la stele (nu ştiu cât era forţă de atracţie), fără să le ating. Ştiu că era o senzaţie de teamă dar şi de normală curiozitate. Greu al dracu să îţi aduci aminte. Ca şi cum eşti în faţa unei avalanşe şi eşti prea îngheţat de frică să te mişti, prea hipnotizat de hăul ăla alb care mai are puţin şi te înghite. Cam aşa aş descrie cel mai corect senzaţia. Ştiţi cum e o poză a cosmosului sau cum se simţea jodie foster în "Contact". Uite o reprezentare bună care mi-a scăpat. Când pluteşte în imponderabilitate şi e boom-ul ăla de culori şi forme şi explozii. Aveam senzaţia că stau în pat cu ochii prinşi spre tavanul ăsta translucid care devenise o proiecţie pentru un joc cosmic:). Zău. Puteţi să vă râdeţi dar a fost aşa de vie imaginea, încât mă bântuie şi azi, dim moment ce v-o aduc spre cunoaştere.
Ţin minte că era o navă spaţială, nu prea complicat realizată, ce are/avea NASA în dotare. Cam anostă ea, ce-i drept, dar gândiţi-vă că era Prima Navă pe care o vedea aşa de aproape. E un sentiment că distanţa a dispărut şi vezi totul mai clar iar conturul este mai bine delimitat. Culorile sunt mai vii şi te miri, aproape copilăreşte:)
Stiuuu, cârcotaşii îmi vor spune că eram high la 4,5 ani. Se prea poate să fie adevărat! Pentru că eram high, hai în înaltul cerului. Sunt imagini şi senzaţii tari din 1987. Ciocolata cu rom e minciună pe lângă zborul cu gândul. Zău aşa.

Casele elfilor

M-am trezit ca de obicei destul de devreme, cum o fac destul de des, acum, ca soarele se incapataneaza sa iasa destul de repede afara. Tin minte vag ceea ce am visat peste noapte si in mod bizar crampeiele de vis se prind in continuarea semi-băutei de aseara. Incerc sa imi aduc aminte... stiu sigur ca era Elsa, dar va rog să ma credeti, ca nu mai prind ipostaza in care am vazut-o. Destul de frustrant. Vremea incepe sa se incalzeasca la televizor si eu incerc sa imi aduc aminte. Pana la urma amintirile e tot ce avem, amintirile ne chinuieste si eu dintr-o graba specifica si pe care o s-o detectati destul de facil, am uitat sa ma prezint. Asa se obisnuieste din cate stiu. Relationarea directa intre scriitor si cititor produce cu 23% sanse mai mari si/sau multe ca manuscrisul sa fie acceptat de editura si ii creste considerabil valoarea de taraba. Poate credeti ca glumesc... va asigur ca nimic nu este mai departe de ADEVĂR!

Mă numesc elfuldelamare sau delamareelful pentru a fi scrupulosi. Fac parte dintr-un proiect sociologic cu tente bahice: Casele Elfului. El se doreşte a fi recrearea universului de aur, transformarea spaţiului academic, alinierea la normele de conduita pierdute, reintoarcerea varstei glorioase, o şedinta de spiritism, un exercitiu maieutic, tricouri fara maieu, alcool fara grade, stres fara circumvolutiuni, metafore fara sens si directii fara cunoastere. Cred ca viitorii mei critici ca si cei trecuti ca si cei morti ca si cei in existenta ma vor interoga asupra seriozitatii demersului si asupra clarviziunii scriiturii. Ii asigur prieteneste ca voi lua in considerarea bucatile de minciuna interpretativa si la reeditarea manuscrisului le voi transmite calde salutari. Acestea fiind spuse tin sa multumesc fanilor si divinitatii. Fara ei, demersul acesta nu ar fi fost incununat de succesuri si lauri balauri. Iertata fie-mi netrebnicia si licentele poetice dar v-am mentionat-o pe Elsa, cea din vis, cea de la locul de munca, cea cu masuta joasa si haine de contrabanda... si nu v-am prezentat-o.

Ea este Elsa, membra fondatoare. Pentru cei care gandesc ca si mine, da, confirm, gagica e buna. Am cunoscut-o inainte de manifestarea Proiectului si pot sa afirm cu mana pe cel mai pretios organ ca am cunoscut-o degeaba pentru ca nu o cunosc inca. Poate nu veti fi de acord cu spusele mele, poate ma veti repudia, dar tineti minte ca din manifestarea conflictului lucrurile banale se pot transforma in perle ale genialitatii. Tineti minte doar daca aveti exercitiul memoriei, daca nu, sunteti niste perle de eterna fericire, imbuteliata manual sub obladuirea unei multinationale de lux. Cu ea am inceput pentru ca de ea imi aduc aminte. Elsa e o fiinta complexa dupa cum va asteptati. Are meritul de a fi sefa si privilegiul de a avea subordonati. Ea este blanda si sensibila. Are sani frumosi, colacei la talie, idei fasnete si lacrimi frumos mirositoare. A marturist membrilor fondatori ca ne astepta de prea multa vreme si prin intermediul nostru isi poate finaliza scriiturile avute in cap si traite cu inima. Imi place de ea. Mi-ar placea mai mult daca ar fi fost blonda cu craci pan in tavan, cu fund obraznic si perversitati usuratice. Dar mereu e loc de imbunatatiri. Elsa vrea marea cu sarea, vrea experiente si orgasme in talpi, la clitoris, pe peretii vaginali si in alte pesteri platonice (sic!). Genul de nomada de care eu nu sunt prea atras, cum bine stiti am haine vechi de secol 19. Dar felul ei de a fi nu-l definesc decat incantator. Atat cat am vazut-o. I-am zis, daca nu era nebuna, si va rog sa luati acest termen la modul cel mai hedonist cu putinta eram mai sfios cu ea, dar si mai putin fascinat. Fata de ea am sentimente amestecate (va las imaginatia sa zburde) cum am fata de mai toate femeile. Creatura ciudata dar nu fara un "vino incoace, du'te mai incolo". Elsa este ca o zeita care uita de ofrandele pe care i le aduci deoarece este prea absorbita in ambrozie (ca tot se facea referire). O zeita dependenta de simturi.

PS. ştiu, am promis mai mult dar zilele urmatoare revin cu alte consideratiuni despre Elsa, Raluca, Grossi. Stiu, "zeita" este utilizat ironic. Promit ca se va mai intampla.
PS1. Din ciclu' doar o muzică să vă pun ( DOMSVP), astăzi ceva coollll... riliii cooolllllll
PS2. Merge şi cu Elsa muzichia asta. Zău... ar putea fi ea printre note.

Dacă vin ploile... stăm sub umbrele

Dimineaţă liniştită ca orice început de zi cu puţin soare, tutun şi cafea. Se zvoneşte că din seara asta vine potopul, iar... în toată ţară. Nu putea şi ploaia să mai aştepte până săptămâna viitoare? Propun ca să alegem o zi naţională a Codului Galben, cod patriotic se pare din moment ce se întinde la marea cea mare la munţii cei 'nalţi cu brazi din timpuri imemoriale. Facem o zi pe an pe plac Codului şi să ne lasă mai în pace să merem în vămi să ne alcoolizam şi să ne dansam. Se pare că nu o să ţină cont de doleanţa mea, când mai am puţin din ţigare şi puţin din cafea. Poate dacă aveam mai multă? Schimbă cantitatea de viciu aferentă unui individ fenomene meteorologice? Dar orologice? Sunt oleacă trist că nu sunt destul viciat... poate, poate aş realiza o schimbare. La cod, la hamsii, la ceatal şi la muşdei cu aripioare de pui şi mămăligă.
Probabil că o să plouă, o să fie frig în vămi, lumea o să fie alcoolizată. Se vor servi şi mesele sau chiar mâncărurile celebre ale lipovenilor ce fac rime cu nume proprii. Eu o să plec să văd minunăţiile Mării, o să stau sub umbrele şi o să mă încălzesc lângă un pitic mic ce face baie într-un ibric. Nu o luaţi în nume de rău, nu am gânduri necuvenite şi nici dorinţa de a o văduvi pe Albă ca Zăpadă de alaiul ei.
Doar mi-aş dori să fiu un pic, pic, pic mai mult viciat.

Ps: Azi sunt doar un super erou fără super puteri. E totuşi un început.

Doar o muzică să vă pun

Prin graţia lui Marius şi harul divin al lui Andrei, titani ai profesiilor liberale am pornit o nouă campanie de scoatere a inconştientului, stărilor febrile şi cântecelor bune în stradă. Primul mi-a dat o melodia pe care o ştiam dar care m-a prins tare bine la diblă iar al doilea mi-a arătat sfântul graal al postării de pe youtube. Şi cum nu am fost capabil să fac blog cu muzicuţă, măcar să stresez populaţiunea cu ce mă bântuie. Cât mă freacă o (la) melodie: o zi, două, un an, poate 2, ne vedem joi ş.a.m.d.

Fără alte consideraţiuni teoretice, vă prezint Postul, "Doar o muzică să vă pun". Vă mulţumesc!

Despre comentarii şi alţi demoni

Da, recunosc. Începe să îmi placă jucăria mea, trompeţica mirărilor, da, asta era dorinţa mea secretă. Eu sunt Jacopo Belbo, care şi-a găsit salvarea urlând la trompeta de aur (vă rog, fără trimiteri la simboluri falice, dacă visam un penis la care suflu, vă împărtăşeam pe deplin experienţa). Nu, mă refer la blog. Şi da, dacă urăsc blogării, mă urăsc şi pe mine. După ce am visat un Mircea Badea cu prietena lui, eu cu un prieten de-al meu al cărui nume îl trecem în anonimat căci este un finuţ, nu golan ca mine, într-un univers fantasy, cum dracu altfel?, un warrior şi un magician (je), încercând să scape de urmăritori răi, prinţesa, domnişoara, mirifica creatură este ucisă de un rege gelos... bla bla bla, o faza faină cu nişte lupte într-o arenă împotrivă unor creaturi feroce. Nu mai ştiu ce erau, parcăăăă nişte dark knights... da nu bag mâna în foc. Ei, se termină visul şi taman când să-mi sune ceasul (aka telefonul) un prieten finuţ, nu golan ca mine, îmi zice că "azi are 10 comentarii" pe blog şi că totul e bine în universul său. Evident că remarca mi-a trezit şi ochii şi invidia. Al naibii el, 10 comentarii?! Mult dom'le mult. Dincolo era mai puţin.

Concluzii:
1. sunt invidios şi în vis pe succesurile celorlalţi
2. mă gândesc deja excesiv la Mircea Badea. Mircea Badea mi-este erou de poveste.
3. sunt avid de recunoştere blogosferică.
4. plimbările mele onirice rulzzz

25th hour-romanian version

Urăsc blogării. Urăsc paginile lor bine aranjate în culori multicolore, bicolore, biplane, bipolare, cu lumea lor preţioasă în care sunt demiurgi de mucava, cu sfaturile lor dezinteresate către lume, cu părerile lor cool şi trimiterile uşor amuzante şi uşor debile către alte linkuri de căcat. Poluţii zilnice pe ghena asta a world wide web-ului. BĂ TERMINAŢILOR, ASEXUAŢI, MINŢI VIRGINE... cu voi se duce dracului orice urmă de valoare, relativi scriitori, relative laxative ale secolului vitezei. Vă miraţi de ce dracu valoarea este înlocuită cu non-valoarea şi vă vreţi toţi plecaţi AFARĂ. PLECAŢI, vă zic, şi luaţi-vă dracu crengile cu voi.

Urăsc ecologiştii. Urăsc bicicletele lor pe străzile bombardate ale Bucureştilor, atitudinile debile ale pungilor de hârtie cu care se umflă pe la cunoscuţi şi vânzătoare bătrâne ale centrului istoric. Urăsc hainele voastre eco friendly, din in şi cânepă, deloc material sintetic, guri de ozon pentru glandele sudoripare, călugări franciscani porniţi în cruciade verzi. Fir-aţi ai dracu de sfinţi postmoderni, de unde şi până unde vreţi voi să schimbaţi ceva mă mâncători de brânză tofu??? De unde impresiile ăstea buni samariteni ai Pământului? Vreţi să nu mai existe poluare? Vreţi verdeaţă şi reîntoarcerea speciile dispărute? Puneţi-o de un suicid în grup, faceţi prima la dreapă către Grădina Edenului şi lăsaţi-mă cu băşinile voastre inodore.

Urăsc emoleţii.... Urăsc figurile lor triste şi freza aia de geluită timp de o oră, dusă la hair stylist şi înnegrită cu huilă. Pe voi v-aş deporta în Gulag, futu-vă muma voastră care v-a lipsit de afecţiune. Faceţi umbră degeaba pe scări la TNB mici Hopa Mitică post-revoluţionari. Vă uitaţi puţin în oglindă sau deja e spartă pentru v-aţi enervat când nu aţi reuşit să vă încheiaţi la şireturi?? Doamneeee, nu vă e milă de părinţii voştri?? Nu vă e milă că stricaţi bucuria unor veseli bătrânei cărora nu le cedaţi locul în troleu?? Nu produceţi nimic în afară de imagini groteşti asezonate cu animeuri!!! Mergeţi dracu la ţară la prăşit pământul şi scos buruienile. Munciţi şi voi măcar o săptămână, copii râzgăiaţi de un simţ pervers al modei.

Urăsc toţi oamenii cool din publicitate, creativi, arhitecţi, artişti ai Noii Ordini Bucureştene. Pe voi vă dispreţuiesc sincer, profund şi neechivoc căci voi sunteţi standardul şi vă insinuaţi peste tot ca o răceală stupidă. Autentici până în măduva oaselor, până în lecturile voastre cu pif şi hercule citite la un joint în ota, acompaniaţi de dj rejectaţi. Tineri de "succesuri", tineri trendy, tineri care reuşesc în viaţă, care merg la Sfântul Gheorghe să se roage Sfintei Alienări în compania Sfântului Liiceanu la anonimul festival de film. După ce aţi distrus Vama acu v-aţi mutat că hienele în Deltă să o defrişaţi şi pe aia cu impresiile voastre suficiente? În Balta Brăilei vă urez să ajungeţi, colţ cu Ostrov şi Gârlici, unde tronează înţelepciunea totalitară.

Urăsc stângiştii care nu au pus în viaţa lor mână pe Marx sau Makarenko, au abandonat tricourile cu che că nu mai sunt cool şi se fâţăie prin oraş cu papuci de pânză. Ce dracu aţi priceput voi, pionieri reconvertiţi dacă ieri făceaţi muncă patriotică şi astăzi deplângeţi ororile capitalismului lipsit de suflet? Vreţi Coreea de Nord? Vreţi Cuba? Ai cui sunteţi voi, măi mici Mitici? A trecut Revoluţia Culturală şi plângeţi că nu eraţi acolo? Un călduros "HUOOOOOOO" vă strig, 'ţi-ai dracu de animale ierbivore! Donaţi un leu la Ateneu şi unul la cimitirul Ghencea să vă conversaţi face to face cu Împuşcatu', donatori de organe stricate şi filosofii cretine ce sunteţi! Luaţi-vă de braţ cu Mircică Tomică şi stânga împrejur spre sperjur!!

Urăsc anarhiştii cu apucături huliganice care fac front comun cu spărgătorii de seminţe de pe stadioane, dând foc la maşini şi la propria lor traistă, bieţi golănaşi cu batice la bot. Ce vreţi să demonstraţi? Ce vreţi să puneţi în locul statului? Vreţi plecarea hai-hui prin jungla urbană? Nu vreţi constrângeri, vreţi libertate absolută? Sper să le aveţi într-o bună zi şi astfel să ajungeţi voi la putere, concept renegat dar la care salivaţi ca în faţa unei injecţii cu heroină.

Urăsc extremiştii, de dreapta de stânga, de sus sau de jos. Unii urlând la evrei, jidani, nenorociţi negustoraşi ce strică o promenadă în cartierele selecte. La ghetou urlaţi! Cu poponarii, ungurii, oblicii, graşii, înalţii, micii. Vreţi să curaţaţi totul... reîncarnari ale detergentului universal, să fim toţi ca unul, unul ca toţi, albi veşnici până la invazia Iisusului ortodox, căci nu aşa, catolicii, protestanţii, mozaicii, arabii, toţi vânduţi în rate Satanei, puşi la amanet de către rasa pură. Cu ce sunteţi mai breji ca fraţii comunişti, dacă voi urlaţi la rase şi ei la burgheji? Vă urăţi doar pentru că vă e teamă să nu vă iubiţi? Incest pervers între fratele roşu şi sora verde. Ohhh daaaa... România Mare, dodoloaţă, suculentă, Mamă a tuturor răniţilor, de la daci la romani, oooo tradiţie perenă a mioriţei, ţara mea de glorii, patriotism, răcnete sentimentale şi lacrimi tricolore.

Te urăsc şi pe tine, Adriane, cum te ascunzi tu în spatele frazei prost închegate, dezorientat, roboţel cu capul în nori, mediocru, fan al mizerei bine luminate, prea prost să înţelegi ce prea buni prieteni ai, culmi ale intelectualităţii, bărbaţi în toate firile. Nu îmi place de tine măi Adriane, măi Adiţă, măi copilaş netot că nu ai priceput nimic, că citeşti prostioare, că scrii slab când alţii scriu gras, că nu recunoşi genialitatea dar ţi se pare că eşti ingenuu. Burtică când nu se mai poartă, aluniţe când e soarele afară, incapabil, incorent, invidios, insipid, incongruent, indubitabil, in nuce, oh tu bufonule înţelept, şaormă mangaliotă, amestesc asezonat cu asperităţi, coate goale, poale'n brâu cum mai stai şi baţi apa în piuă sperând să te izbeşti de maree.

Noaptea muzeelor sau gâlceva înţeleptului cu lumea

Şi în pofida plimbatului de-an boulea, fotografiilor cu substanţă moale, cozilor la bere, budă, lift, autobuz, bar, tequilla ş.a.m.d. nu a fost o noapte rea. O să vă detaliez episodul eroico-penibil din loft, şi să vă spun cum am evitat o cafteală de la nişte băieţi (autodenumiţi bărbaţi) prin vorbe şi prin aspectul meu de tocilar"programator" cu care am fost botezat. cherchez la femme căci datorită ei sunt şi titani şi păcălici, zmei şi bufoni. eu cu o domnişoară respectabilă, frumoasă sau bună (cum preferaţi) să ne dansăm, să bem ceva şi să mergem fiecare la trebile lui după aceea. un grup destul de numeros de "bărbaţi", destul de dubioşi, mari şi alcoolizaţi cu chakrele încărcate a iz de scandal şi ochii uşor clipocind a pofte dionisiace. Ei: "e femeia ta?". Eu: "da". Ei: "ce aş fute-o, ce bună e" (subtext: cum dracu stă cu un netot ca tine?). Eu: "Priveşte cât vrei, dar nu pune mână" (subtext: am cam încurcat-o, eu sunt un ochelarist care nu ştie a da cu pumnul, ăştia sunt mulţi, răi şi cu chef de sânge". Ei: "Frate, dar pleacă de aci, mută-te că tot mă uit la femeia ta şi nu e bine" (subtext: tocilarule să vezi ce omor îţi iei). Eu: "Eu nu mă mut de aci că îmi zici tu" (subtext: ooo boyyyy, now i'm in trouble). Ei: "E şi asta o atitudine" (subtext: ochelaristule îţi dau 3 secunde până muşti asfaltul". Eu: "Gicule dacă mă tot tragi de mână să îmi zice poftele tale, până la urmă, putem ieşi afară să ne încărcăm" (subtext: oare cu e să iei bătaie? din liceu am cam uitat). Ei: "Hai, că şi aşa am mai călcat doi în seara asta" (subtext: cred că mai ciordesc o bere după ce termin cu labagiul ăsta). Eu: Heiiii... uite te-ai ridicat, stai dom'le pe scaun. Chill... nu vezi cât eşti? Nu inteţionez să îmi iau bătaie ca prostu'. (subtext: me and my big mouth). Ei: Cum mă vere, hai că am chef de bătaie şi cu tine termin repede. Suntem BĂRBAŢi. Asta facem noi, asta ne e meseria, chemarea, vocaţia, îndeletnicirea (subtext: Hrmmmmm. vorbele berilor, dansul paharelor, sarabanda sticlelor). Eu: Asta nu înseamna BĂRBĂŢIE. Ea, la mine, se traduce prin responsabilitate. Să ai o familie, să ştii să îţi creşti copiii, să îţi iubeşti nevasta (subtext: Ce îmi plac definiţiile prăfuite). Ei râzând: Tu treci în viaţă ca poştaşul. Familie, copil, moarte. Nu ai priceput nimic din existenţa asta (subtext: Ratatuleeee, nici bătaie nu meriţi să îţi iei). Eu: Poate aşa o fi, dar astea îmi sunt crezurile (subtext: Unii au murit pentru dogme, alţii pentru idealuri de libertate, majoritatea fără să ştie de ce, eu îmi iau bătaie din cauze de bună creştere şi cumiţi paradigme). Ei: Nu trebuie să procedezi aşa, este necesar să îţi manifeşti simţurile şi să laşi impulsurile să te ghideze. Fă-i perversiuni tipei, că între noi fie vorba cred că s-ar preta, domin-o, fă aia, fă aia... (subtext: asta nici nu cred că îi dă orgasme. Habar n-are să fută. La ce dracu mai trăieşte?). Eu, încercând să mă tirez deja: Da, da, da... Ai şi tu dreptatea ta, cum fiecare avem putinţa alegerilor proprii şi al propriilor noastre valori (subtext: din manechin la loft kombat am ajuns şi discipol al lui sade. Eu simt că sunt mai pervers ca nenea ăsta urât şi mare. Dar ce dracu să îi zic?! Şi aşa nu m-ar crede. Cât îmi pun în practica fanteziile? Poi cât este de acord respectiva. Să intru în texte subtile asupra posedării? Să bag botul la savarină... Habar n-are nenea:).

A venit taxiul, e timpul să plecăm. Cu capul jos, ca un băiat laş ce a refuzat confruntarea cu un bărbat. L-am făcut din vorbe:). Oare asta se pune la mostre de vitejie?
Mie mi-a plăcut noaptea muzeelor. Am vizitat personaje interesante şi mi-am descoperit talente de negociator în crize.:D

plictiseală şi pisicuţe în cartier

oricât am înjurat eu blogării sau cum se cheamă, cre' că a fost un pas natural pentru mine: de la mirc, la mess, la hi5, la blog - sau cum au evoluat metodele de a te băga în seamă. aşa că... mă bag şi eu în seamă. nush ce o să scriu, dacă mă ţin de cestiunea asta... noi să fim sănătoşi! observaţi că nu mă pretez la justificări, scuze sau cauze. domnilor şi doamnelor, domnişoarelor şi domnişorilor e căldură mare în bucureşti şi eu am geamurile închise la sufragerie "să nu zboare pisicile". ce vreţi mai mult de atât?

şi eu credeam că mă plictisesc... andrei şi cu bebe tocmai au trecut pe aci lăsând în urma lor nişte aşa zise pisici. să le ţin câteva ore pe balcon că nu ştiu ce se mută în apartamentul irinei. dacă ştiţi persoanjele în cauza bine, dacă nu, puteţi presupune ce vreţi. acum un an de zile aşa ceva nu ar fi fost posibil. timpul trece, oamenii trag spre suficienţă şi eu mă pomenesc cu neşte mâţze dubioase pe lângă sticlele de cognac din balcon. viaţa e plină de soare şi motanul Brutus începe deja să fie impertient.

daaaaa.... cine ar fi crezut că îmi voi face blog şi că voi posta mâtze? viaţa e minunatăăăăăăăă